Fisker EMotion se lansează în august cu baterie pe grafen și autonomie de 640 de kilometri
Fisker a confirmat că primul său model electric se va lansa în luna august și va avea o autonomie de 640 de kilometri prin intermediul unui acumulator bazat pe grafen.
La trei ani de la fondarea companiei care îi poartă numele, Henrik Fisker a dezvăluit primele detalii cu privire la lansarea pe piață a primului său model electric.
Astfel, Fisker EMotion va fi prezentat oficial în 17 august și va fi lansat efectiv pe piață în cursul anului viitor, urmând să fie disponibil într-un număr limitat de unități la un preț ridicat.
Anterior, Fisker a prezentat mai multe imagini cu partea laterală și spatele noului model și a oferit chiar și câteva detalii interesante despre acesta. Astfel, modelul va avea o structură din aluminiu și fibră de carbon, iar bateria va utiliza grafenul în procesul de fabricație și va permite o autonomie oficială de 640 de kilometri, însă nu este clar dacă această valoare este valabilă pentru testul american EPA sau pentru cel european NEDC.
Cert este că producătorul afirmă că grafenul va permite o autonomie mai mare, un timp mai scurt de încărcare și o durată de viață mai lungă pentru acumulator.
De asemenea, Fisker pregătește și un al doilea model, care va avea un preț ceva mai accesibil și va fi disponibil într-un număr mai mare de unități. "Va exista un al doilea model, cu un volum mai mare și un preț mai mic. Producția acelui model va fi asigurată de un constructor deja prezent pe piață, pentru că acești constructori știu să gestioneze producția de mașini cu un volum și calitate ridicate", explică Fisker.
Strategia adoptată de Fisker seamănă cu cea pe care a folosit-o și Tesla, care a lansat un roadster scump în serie limitată înainte de a trece apoi la modele cu prețuri mai accesibile disponibile în volume mai mari.
Via Autocar
Interesant de remarcat ca cele mai fezabile solutii pt. electrice vin de la companii fara traditie in domeniul auto.