Promisiunile Lotus: britanicii vor lansa două modele sportive până în 2020 și un SUV în 2022

Publicat luni, 19.03.2018 14:57 de Petre Barac

Lotus a anunțat oficial că va lansa două noi modele sportive în următorii doi ani și primul SUV al companiei în cel mult 4 ani.

Geely, brandul chinezesc care deține Volvo, a preluat anul trecut și 51% din acțiunile mărcii engleze Lotus, cu promisiunea că va accelera dezvoltarea noilor tehnologii și lansarea unor supercaruri. 

Chinezii au aprobat acum bugetul necesar pentru ca Lotus să vină pe piață cu două modele sportive până în 2020. În plus, primul SUV Lotus va fi lansat în cel mult 4 ani, potrivit CEO-ului Jean-Marc Gales.

“Geely ne-a aprobat două sportive. Ambele vor apărea în 2020. Ultimul model pe care l-am scos a fost în 2009, așa că era timpul pentru noutăți,” a declarat Jean-Marc Gales.

Lotus vrea să facă și angajări în acest an, astfel încât să ajungă la 1.100 de salariați față de cei 806 de la finalul lunii decembrie 2017.

Potrivit oficialului Lotus, primul SUV al companiei ar urma să concureze cu modele precum Macan și Cayenne, aceste segmente fiind “cele mai interesante” la nivel internațional.

Constructorul britanic vrea să ajungă la vânzări anuale de 3.000 de unități undeva în perioada 2021-2022. Anul trecut, Lotus a vândut circa 1.600 de mașini.

Via Autonews