Primul val de mașini electrice de la Volkswagen: nemții vor construi 10 milioane de vehicule pe noua platformă modulară MEB

Publicat marţi, 18.09.2018 10:15 de Paul Cosma

Grupul Volkswagen are în plan să construiască 10 milioane de mașini electrice pe noua platformă modulară MEB, proiect în care vor fi incluse și viitoare modele de la Skoda, Seat și Audi.

Platforma modulară MEB, dedicată mașinilor electrice care vor rezulta din dezvoltarea conceptelor Volkswagen ID și ID Buzz, este gata să fie folosită de grupul german pentru proiectul ambițios de lansare a viitoarelor modele cu emisii zero.

Volkswagen, Skoda, Seat și Audi sunt cele 4 branduri care vor beneficia de noua platformă prin care grupul vrea să producă 10 milioane de mașini în următorii ani, respectiv “primul val de electrice”.

Cu toate că nu a oferit și un termen limită pentru îndeplinirea acestui obiectiv, grupul Volkswagen speră ca, până în 2025, să ajungă la vânzări anuale de 3 milioane de unități în dreptul vehiculelor electrice.

După izbucnirea scandalului Dieselgate în 2015, Volkswagen a anunțat investiții de 6 miliarde de euro în producția de vehicule electrice, un sfert din sumă urmând să fie folosită pentru modernizarea fabricilor din Germania.

via Automotive News

  • Edikkk, marţi, 18.09.2018 18:44

    În următorii iiii ani iiii..... Asta în timp ce Tesla produce maşini cu miile şi are o reţea de încărcare rapidă în SUA răspândită pe tot teritoriul !!