Prețuri pentru noul Ford Focus Active: start de la 20.300 de euro

Publicat marţi, 27.11.2018 12:35 de Cornel Șocariciu

Ford a publicat lista de prețuri pentru noul Focus Active. Versiunea cross a modelului de clasă compactă este disponibilă atât în varianta break, cât și în cea hatchback. Prețul de pornire pe piața din România este de 20.300 de euro.

Noua generație Ford Focus a fost prezentată în prima parte a anului curent. Modelul de clasă compactă dezvoltat de constructorul american a primit o platformă nouă, tehnologii moderne și două versiuni speciale: Vignale și Active.

Varianta de echipare Vignale a fost disponibilă în România încă din luna august

, prețul de pornire pe piața locală fiind de 23.900 de euro cu TVA. Acum, Ford anunță lansarea versiunii Active și în România.

Versiunea cross Ford Focus Active va fi disponibilă în variantele de caroserie hatchback și break, și încearcă să convingă o parte dintre clienții care încă nu sunt hotărâți să migreze către segmentul SUV. Varianta Focus Active oferă un look specific crossoverelor, cu elemente precum scuturi și praguri dedicate și cu o gardă la sol ridicată cu 30 de milimetri.

Standard, noul Focus Active va avea o punte spate independentă și două moduri noi de rulare: Slippery și Trail.

Ford Focus Active va fi oferit cu trei motorizări pe benzină și două unități diesel. Varianta de bază este echipată cu motorul pe benzină de 1.0 litri EcoBoost de 125 de cai putere. Clienții vor putea miza pe un 1.5 benzină EcoBoost în versiunile de putere de 150 CP și 182 CP. Resursele motoarelor pe benzină vor fi puse în valoare fie cu o cutie manuală cu 6 trepte, fie cu o transmisie automată cu 8 rapoarte. Pentru versiunea de 182 CP, Ford oferă doar cutia automată.

Fanii motoarelor pe diesel vor putea alege fie unitatea de 1.5 litri EcoBlue de 120 CP, fie propulsorul de 2.0 litri EcoBlue de 150 CP. Și în acest caz, Ford oferă atât o cutie manuală cu 6 trepte, cât și o transmisie automată cu 8 rapoarte. Tracțiunea integrală nu este disponibilă, indiferent de motorizarea aleasă.  

Prețuri Ford Focus Active 5 uși

MOTORIZĂRI
NIVEL DE ECHIPARE
(euro, TVA inclus)
Motor Putere
(CP)
Transmisie Active Active
Business
1.0 EcoBoost Benzină
125 CP
Man6
Aut8
20.300
21.900
20.950
22.550
1.5 EcoBoost Benzină
150 CP
Man6
Aut8
21.300
22.900
21.950
23.550
1.5 EcoBoost Benzină
182 CP
Aut8 23.900 24.550
1.5 EcoBlue Diesel
120 CP
Man6
Aut8
22.250
23.850
22.900
24.500
2.0 EcoBlue Diesel
150 CP
Man6
Aut8
23.250
24.850
23.900
25.500

Prețuri Ford Focus Active Wagon

MOTORIZĂRI
NIVEL DE ECHIPARE
(euro, TVA inclus)
Motor Putere
(CP)
Transmisie Active
Active
Business
1.0 EcoBoost Benzină
125 CP
Man6
Aut8
21.150
22.750
21.800
23.400
1.5 EcoBoost Benzină
150 CP
Man6
Aut8
22.150
23.750
22.800
24.400
1.5 EcoBoost Benzină
182 CP
Aut8 24.750 25.400
1.5 EcoBlue Diesel
120 CP
Man6
Aut8
23.100
24.700
23.750
25.350
2.0 EcoBlue Diesel
150 CP
Man6
Aut8
24.100
25.700
24.750
26.350

Standard, noul Ford Focus Active oferă următoarele dotări: faruri de zi cu LED, protecții suplimentare, bare pentru amarare de culoare neagră, jante cu design special cu diametrul de 17 inch, elemente din plastic negru pentru protecția pragurilor, spoiler față Active, scut de culoare argintie, sistem de evacuare cu terminații duble, faruri de ceață cu LED, grilă cu design special, stopuri spate cu LED, aer condiționat manual, volan îmbrăcat în piele, geamuri față și spate acționate electric, ecran de 4.2 inch integrat la nivelul instrumentarului de bord, selector pentru modurile de rulare, scaune sport, pilot automat cu limitator de viteză, ecran central color cu diagonala de 8 inch, Pre-collision Assist cu recunoașterea pietonilor și a bicicliștilor, asistență la plecarea din rampă, și Lane Keeping Aid. Conform oficialilor Ford, noua versiune Focus Active poate fi comandată deja, primele exemplare urmând să fie livrate în luna martie.

În ceea ce privește concurența, Ford Focus Active joacă destul de singur în acest segment. Pe piața din România, Seat nu mai oferă versiunea Leon X-Perience. Pe piața din Spania, modelul încă este disponibil și vine doar într-o configurație diesel cu tracțiune integrală și cutie automată. Povestea se repetă și în cazul lui Volkswagen Golf Alltrack. Pentru moment, varianta cross a compactei germane nu apare în configuratorul din România. În Germania, modelul este oferit tot într-o variantă cu motor diesel de 150 CP, cutie automată și tracțiune integrală. Skoda Octavia Scout este disponibil în România (28.000 de euro, 2.0 TDI de 150 CP, cutie automată), dar asemeni "fraților" din grupul Volkswagen, poate fi comandat doar cu tracțiune integrală, opțiune indisponibilă pe  Focus Active. 

  • ACE - Craiova, marţi, 27.11.2018 13:46

    S-ar parea ca, la Fabrica Ford din Craiova, in a doua jumatate a anului 2019 se va monta modelul Ford Fiesta Active. O varianta posibila ar fi insa si modelul Ford Focus Active (dar cu sanse mai reduse....)

  • SIMPLE MINDS, marţi, 27.11.2018 14:18

    Daca as afirma faptul ca prima generatie Focus reprezinta si astazi reperul estetic al constructorului american in clasa compacta, iata dupa aparitia si celei de a patra generatii, probabil ca mai exista cateva persoane care rezoneaza acestei alegeri . Nu pot sa nu remarc dislexia designului frontal care chiar in declinarea Active parca are *meritul* de a reprima intr-o oarecare masura excelentele capabilitati ale sigurantei active ale acestui model ,mai ales in declinarea hatchback.

  • cos, marţi, 27.11.2018 14:20

    Pe mine ma tenteaza modelul asta. Mi-as dori un ST Line dar pentru Romania este foarte joasa masina. Nu vreau SUV si ma gandesc ca modelul asta ar putea fi un compromis acceptabil. @AM - motorul din tabel de 1.5 si 182CP pe toate celelate echipari are de fapt 175CP. Pe Active e diferit?

  • someone, marţi, 27.11.2018 15:12

    @ am :la capitolul benzina ati trecut variantele diesel din pacate pentru ford, concurentul acestui model , golf alltrack, are integrala.

  • Kirotractor, marţi, 27.11.2018 15:18

    @cos: Nici versiunea Active nu-i prea înaltă, să știi - Focusul *normal* avînd garda la sol (încărcat) de numai 11,2 cm (13,5 cm la gol), cei 3 cm în plus nu-s mare brînză. N-o să-l compar cu Sandero Stepway, dar o Ibiza are de pildă 15,2 cm... (OK; la gol se pare, că altă valoare n-am putut găsi.) Nici nu mai critic AM pentru preluarea mecanicistă tip web-bot a comunicatelor de presă tip *gardă la sol majorată cu 30 mm*... și atît, fiindcă 99,9% din presa auto globală face la fel. :-( ...Adevăru-i că și serciuielile astea scurtează viața (7-8 minute-n cazul meu.) Și-n plus nu măresc salariile. :-) Deși ar trebui (mda, iar spun prostii.)

  • cornel.socariciu, marţi, 27.11.2018 15:24

    @someone Mulțumesc pentru observație.

  • pipo, marţi, 27.11.2018 15:32

    @Simple Minds : Eu personal "rezonez" cu tot ce-ai spus mai sus. Sunt din ce in ce mai dezamagit de noul Focus chiar si dupa cateva vizite la dealeri sa vad daca in realitate arata mai bine sau gasesc ceva detalii care sa ma incante. Din pacate pot sa spun ca in afara de spatiu in spate nu gasesc nimic important care sa fi evoluat asa cum ma asteptam. Consider ca in numai 2-3 ani atat interiorul cat si exteriorul vor fi probabil printre cele mai slabe din clasa compacta. Si o spun cu mare parere de rau fiindca chiar sunt interesat model, modul superb in care se conduce ramanand in continuare un etalon. Cat priveste comparatia cu ceea ce a reprezentat prima generatie, nici pe departe , acel Focus a fost un soc, o revolutie, a spulberat practic toata concurenta lui Golf de la acea vreme , imi aduc aminte( doar un exemplu) ca pe Xantia l-a desfiintat cu tot cu titlul de masina anului pe care francezul il avea in buzunar si in numai cativa ani francezii au si renuntat la Xantia si au iesit cu total alta caroserie/platforma la lupta ( C4). Designul original atat la exterior cat si la interior (+constructie si materiale f. bune pt. acele vremuri) si felul in care se conducea au facut sa fie uitat in timp record numele aproape legendar de " Escort ".

  • pipo, marţi, 27.11.2018 15:39

    SORRY ... era vorba de Xsara nu Xantia desigur.

  • cos, marţi, 27.11.2018 16:31

    @kiro mersi pt informatii! oricum ar fi 16.5cm pentru o compacta cred ca e o valoare destul de buna...cine vrea mai mult ia un SUV. De exemplu un Vitara are 18cm :)

  • SIMPLE MINDS, marţi, 27.11.2018 16:33

    @pipo Poate ca douazeci de ani diferenta intre prima si cea de a patra generatie altereaza doar insesizabil -)) perceptia si totodata exigenta noastra in ceea ce priveste pan' la urma o compacta a unei marci de volum asa cum e Ford. Afirmatiile tale sunt sustinute o data in plus si de noua generatie care a reusit sa puna la respect Megane GT 205 asortat cu 4Control dar fara multi-link pe axa spate in ceea ce priveste notoria sa siguranta activa. (km77.com ). Ramane doar ca utilizatorii sa abuzeze de calitatile sale si sa-i ignore eventualele defecte .Alta solutie nu intrezaresc pana la inevitabilul facelift.

  • cobe, sâmbătă, 16.02.2019 19:57

    Cat priveste garda la sol,am citit pe mai multe site-uri si unele dau pentru ford focus active o garda mai mare cu 34mm,rezulta o garda totala de 169mm,consider ca este suficienta.Singurul htchback ce are consumul mai mic este peugeot 308,adica pentru ford 1,0l 125 cp=4,8l/100km iar pentru peugeot 1,2l si 130cp=4,2l/100kn=m,aceste consumuri sunt date de producatori.