BMW a dat startul producției pentru Seria 7 facelift: vârful de gamă al nemților este construit la uzina din Dingolfing

Publicat marţi, 12.03.2019 10:10 de Paul Cosma

BMW Seria 7 facelift a intrat în producție la fabrica din Dingolfing, Germania. Vârful de gamă dezvoltat de constructorul bavarez a primit recent modificări estetice, o serie de îmbunătățiri la interior, dar și o gamă revizuită de motoare.

La începutul anului, BMW a publicat primele imagini și detalii referitoare la Seria 7 facelift. Conform oficialilor germani, Seria 7 facelift dispune și de o serie de modificări la nivelul dimensiunilor, modelul urmând să fie disponibil în continuare în două versiuni: standard și cu ampatament mărit.

BMW a anunțat oficial și începutul producției pentru Seria 7 facelift. Vârful de gamă al nemților va fi asamblat în cadrul uzinei din Dingolfing, “casa” lui Seria 7 pentru mai bine de 40 de ani.

Producția lui Seria 7 la Dingolfing a început în 1977, în cadrul uzinei fiind construite aproape 2 milioane de unități ale modelului german.

La fel ca până acum, BMW Seria 7 facelift va fi oferit cu o gamă completă de motoare. Clienții vor putea alege atât unități pe benzină, cât și motoare diesel. Toate versiunile disponibile sunt omologate conform standardului Euro6d-Temp.

Inginerii BMW au operat o serie de îmbunătățiri atât la nivelul transmisiei automate cu 8 rapoarte, cât și în dreptul sistemului de tracțiune integrală. Toate motoarele pe benzină au fost echipate cu filtru de particule, în timp ce unitățile diesel vin și cu un sistem pentru tratarea gazelor de eșapament cu o soluție pe bază de uree (proces denumit reducere catalitică selectivă). 

Varianta de bază a lui Seria 7 facelift o regăsim sub denumirea de 730d, cu un motor de 3.0 litri cu șase cilindri în linie capabil să ofere 265 CP la 4.000 rpm și 620 Nm între 2.000 și 2.500 rpm.

Cea mai potentă variantă poartă numele de M760Li xDrive și este echipată cu un V12 de 6.6 litri cu 585 CP. Mai multe detalii despre motorizările lui Seria 7 facelift găsiți aici.

Totodată, BMW propune și versiuni plug-in hybrid pentru Seria 7 facelift. Clienții vor putea alege între 745e, 745Le și 745Le xDrive. Sistemul hibrid de propulsie oferă 394 CP și 600 Nm, iar autonomia în modul electric a crescut până la 58 de kilometri.

Via BMW

  • Adrian, marţi, 12.03.2019 11:49

    Doamne ce imensa e grila fata. Am crezut ca e X7. Zici ca e tractor, nu sedan. Seamana cu balena bryde.

  • olteanu, marţi, 12.03.2019 17:53

    Ce sa mai zici...grila aia e oribila. La fel si prizele de aer laterale, mult prea mari. Una peste alta, total nereusita fata masinii.

  • q, marţi, 12.03.2019 19:53

    Masina produsa special pt.cocalaroci...nu degeaba i-au pus 4 turbine ca sa urle disperata dupa atentie...