Viitoarea generație Citroen C3 va fi electrică. Design inspirat de conceptul Oli

Publicat luni, 03.10.2022 10:37 de Tiberiu Safta

Potrivit unor informații noi, viitoarea generație Citroen C3 ar urma să fie dezvăluită anul viitor. Noul model va fi unul electric și va fi primul model de serie al mărcii care va avea un design inspirat de Citroen Ami și de noul concept Oli.

Citroen C3, modelul subcompact al constructorului francez, se pregătește să intre în cea de-a patra generație în 2023. Informația a apărut în publicația britanică Autocar și a fost confirmată de către șeful departamentului de branding, Laurent Barria.

Viitoarea generație Citroen C3 va fi electrică. Barria a spus despre noul model că va fi construit special pentru a face cât mai accesibilă mobilitatea electrică. De altfel, viitorul model subcompact va fi primul model nou al mărcii care va prelua principiile și o parte din designul

conceptului Citroen Oli, creat pentru a fi un automobil electric accesibil. Noul C3 va fi, de asemenea, primul model de serie care va purta noua siglă a mărcii.

Cel mai probabil, viitorul C3 va fi bazat pe o variantă a platformei CMP, care se regăsește la Peugeot 208 și Opel Corsa. Mai mult, viitorul model ar urma să aibă o autonomie de 402 kilometri în regim WLTP.

Viitoarea generație Citroen C3 va avea o caroserie construită din elemente reciclate și sustenabile, în linie cu principiul de construire al conceptului Oli. De asemenea, habitaclul noului model va avea un design minimalist, iar majoritatea comenzilor mașinii vor fi controlate prin smartphone.

Noul Citroen C3 va fi dezvăluit în 2023, pentru ca apoi să fie comercializat de la mijlocul deceniului.

via Autocar

  • PMC, luni, 03.10.2022 12:17

    Deci sa intelegem ca putem lua in continuare C3Aircross cu superbul motor 1.5 HDi de 120 CP, automata si 300 Nm? Eu ma gandesc tot mai serios sa iau un Diesel nou la ultimele iteratii, inainte sa le scoata tembelii astia pe toate. Pana trece valul de tampire colectiva, trebuie sa ne descurcam cum putem...

  • Flu flu, luni, 03.10.2022 13:00

    Cu așa prețuri la electricitate or să le vândă în spațiu, la marțieni.

  • Seriff, luni, 03.10.2022 13:08

    @PMC in principiu da, tot grupul am vazut ca inca mai au motorul ala din fericire, Opel si Peugeot cel putin sigur il mai au.