Volkswagen a cumpărat cea mai mare reţea de dealeri din Europa
Grupul Volkswagen a anunţat preluarea conglomeratului Porsche Holding Salzburg, cea mai mare reţea europeană de dealeri, cu operaţiuni şi în România.
Volkswagen continuă să îşi clădească bazele unui imperiu european cu o nouă achiziţie importantă, anunţată oficial astăzi de consiliul de conducere. Grupul german va plăti 3.3 miliarde de euro pentru a prelua controlul celei mai mari reţele independente de dealeri din Europa, Porsche Holding Salzburg, asigurându-şi astfel premizele ascensiunii în topul celor mai mari constructori mondiali.
Controlată de familiile Porsche şi Piech, reţeaua de dealeri ajunge în mâinile Volkswagen în încercarea de a scăpa de datoria de 10 miliarde de euro. Compania a luat fiinţă în 1947 în Salzburg Austria, din iniţiativa fiicei lui Ferdinand Porsche, Louise Piech şi a fratelui său Ferry Porsche. Treptat reţeaua de dealeri a crescut şi a ajuns să totalizeze în anul fiscal 2009-2010 un număr de 421.000 de vehicule vândute, cu încasări de 12.2 miliarde de euro.
Martin Winterkorn, preşedintele executiv Volkswagen, a declarat că grupul de dealeri va ajuta constructorul german şi toate brandurile sale să îşi atingă ţinta ambiţioasă de a deveni numărul unu mondial până în 2018, detronând astfel Toyota. Winterkorn a ţinut să sublinieze că grupul Porsche Holding Salzburg îşi va păstra integritatea chiar şi după încheierea procesului de preluare, aşteptat să se finalizeze în prima jumătate a anului viitor.
Momentan, Porsche Holding Salzburg operează în 18 ţări, majoritatea europene, dar şi în China. Compania austriacă are afaceri şi în ţara noastră, unde controlează reţeaua autohtonă Porsche România, cu filiale în Bucureşti şi Timişoara, responsabilă pentru comercializarea modelelor Audi, Seat, Skoda, Porsche, Volkswagen, Lamborghini şi Bentley.
via | automotivenews
nu vam spus eu ca wv cucereste lumea?