Volvo va avea o gamă diversificată de electrice, dar nu renunță la diesel: "Există loc pentru ambele propulsii"

Publicat joi, 09.02.2017 16:41 de Daniel Popescu

Volvo va începe lansarea modelelor electrice în 2019, însă cel puțin pentru moment exclude renunțarea la propulsia diesel.

Impulsionați de creșterile constante din ultimii ani, cei de la Volvo se pregătesc în 2017 pentru lansarea noului XC40 și a noii generații XC60, însă pe termen mediu se concentrează deja pe propulsiile electrice.

Volvo a stabilit pentru 2019 lansarea primului său model electric, iar acesta va fi continuat ulterior de o gamă diversificată, potrivit declarațiilor lui Henrik Green, șeful departamentului de cercetare și dezvoltare.

"Credem cu putere în electrificare. Lucrăm din greu la primul nostru model electric, care va fi pe străzi în 2019. Nu este un singur model, va fi urmat de mai multe modele. Mașinile electrice vor reprezenta o parte semnificativă a portofoliului nostru și vom avea o gamă variată", explică el.

Pe lângă lansarea unor modele electrice, alți constructori se pregătesc treptat să renunțe la motoarele diesel de mici dimensiuni din cauza normelor dure de poluare, așa cum este cazul celor de la Renault și, mai recent, Volkswagen. Situația nu este însă similară în cazul celor de la Volvo, care consideră că motorizările diesel își vor găsi locul pe piață împreună cu electricele, cel puțin pentru moment.

"Este foarte dificil de spus cât timp mai are propulsia diesel. Credem că electrificarea va începe, dar încă există un loc pentru diesel lângă ea. În prezent, dezvoltăm diesel. Dar pentru cât timp este una dintre întrebările pe care trebuie să ne concentrăm", a adăugat Green.

Via Autocar

  • q, joi, 09.02.2017 19:09

    Ar fi culmea la ce motorizari performante au de moment....

  • dragnea, vineri, 10.02.2017 06:07

    deh, nu-s norvegieni, mai fenteaza si otravesc niste fraieri..