VW Touareg va traversa cele două Americi într-o expediţie de 25.000 de km

Publicat luni, 27.06.2011 11:51 de Bogdan Mirică

Volkswagen Touareg celebrează cei 75 de ani ai rutei Pan-Amaricana cu o expediţie de 25.000 de kilometri, menită să dovedească fiabilitatea unui motor diesel ecologic.

Volkswagen Touareg se pregăteşte de o provocare care va testa limitele tehnologiei sale diesel pe una dintre cele mai lungi rute de transport din lume. SUV-ul german va străbate cele două Americi, de la sud la nord, de-a lungul celebrului drum Pan-American Highway.

Traseul echipei de temerari va însuma peste 25.000 de kilometri, desfăşuraţi în condiţii dure de rulare şi în climate diferite. Startul se va da peste două zile în Ushuaia, Argentina, Touareg-ul urmând să traverseze în total 14 ţări.

Echipajul temerar va fi compus din Rainer Zietlow, coordonatorul misiunii, Juan Carlos Fernandez, copilot, mecanic şi translator, şi Marius Beila, de asemenea copilot, cameraman şi fotograf. Pentru a putea duce la bun sfârşit călătoria, Touareg a fost echipat cu un set de pneuri speciale şi cu un rezervor auxiliar de combustubil, care poate înghiţi până la 300 de litri. Nu lipsesc nici sistemele de navigaţie şi orientare, foarte utile pe anumite segmente ale drumului.

Echipajul va încerca să testeze fiabilitatea motorului diesel şi să aniverseze cei 75 de ani împliniţi de ruta americană de transport.

"Vrem să sărbătorim rolul important al autostrăzii Pan-Americane în dezvoltarea comercială şi uniunea unor ţări aflate de-a lungul său. Totodată intenţionăm să dovedim puterea şi utilitatea unui vehicul diesel cu emisii reduse. Deşi nu suntem la primul test de anduranţă, cursa pe care o vom derula de-alungul şoselei pan-Americane va fi cu siguranţă cea mai incitantă de până acum", a declarat Rainer Zietlow.

Expediţia va putea fi urmărită live şi pe site-ul dedicat, acolo unde utilizatorii vor putea culege impresii la cald despre aventura spaniolului şi a celor doi germani, botezată TDI-Panamericana Endurance Challenge.

  • voyage, voyage, luni, 27.06.2011 12:13
    volksVagOn

    Desi i-am injurat de nenumarate ori pentru tepele de masini pe care le produs VAG, daca mi-ar sponsoriza o o incursiune din asta cu Touaregul, pai chit ca as sta 3 zile cu ea in service si restul pe drum sa vad lumea, la sfarsit as zice ca-i cea mai tare masina si as nega orice defectiune ... orice spune contractul, numai dati-mi bani de plecare...

  • vw, luni, 27.06.2011 12:46

    O tigaie de masina.....

  • liviu, luni, 27.06.2011 17:58
    @vw

    ma surprinzi ai gasit si alte cuvinte........oauuuuu evoluezi

  • dumbravaandrei, marţi, 28.06.2011 10:21
    ce motor folosesc?

    Pai ecologic, ecologic... sa stim si noi .. ca doar nu pleaca cu 1.6TDI BlueMotion :D.. Si daca tot e ecologic, de ce i-au mai pus un rezervor de 300l? Astia de TG au mers cu un rezervor de 120l+ala al masinii (in total 200l) la polul nord. Si ii inteleg ca vorba aia, nu gasesti nici peco si consumul e mai mare, ca nu-ti permiti sa nu mergi fara aer conditionat. @voyage - au stat cei de la VW si s-au gandit mai bine si le-au trimis si mecanic ;)...