Motor / Transmisie

4.0

Cu siguranță cea mai mare surpriză pe partea de motorizări vine de la propulsorul diesel. Veteranul 1.5 dCi este păstrat de către cei de la Dacia în gamă, deși înaintea lansării oficiale a faceliftului, multă lume i-a cântat prohodul. De înțeles, de altfel, având în vedere prigoana împotriva motoarelor cu aprindere prin compresie pe care o vedem pe toate piețele în momentul de față.

Chiar și așa, Duster este în continuare disponibil cu motorizarea diesel de 115 CP. Alături de ea vei mai găsi în gamă și versiunile tradiționale cu motor de un litru, TCe. Acestea pot avea 90 CP pe benzină și urcă până la 100 CP dacă alegi versiunea ECO-G cu GPL din fabrică.

Cine vrea mai mult de atât, există opțiunea motorului de 1.33 litri benzină. Acum putem spune cu adevărat că avem o mașină autohtonă ce folosește „motor de Mercedes”. Pentru cine nu știe, acest propulsor este folosit și de producătorul german pe anumite modele cu tracțiune față.

Pe Duster facelift această unitate este disponibilă cu două variante de putere: 130 CP și 150 CP. Însă doar ultima dintre ele poate fi echipată și cu o cutie de viteze automată. Astfel, ajungem la a doua mare schimbare pe versiunea facelift: reintroducerea unei cutii de viteze care elimină pedala de ambreiaj.

Apare însă o problemă mai veche: disponibilitatea tracțiunii integrale alături de automată. Sistemul 4x4 este oferit cu o cutie manuală și doar pe două versiuni de motorizare: 1.5 dCi precum și 1.3 TCe, de 150 CP. Din moment ce foarte mulți clienți apreciază sistemul 4x4 de pe Duster și luând în considerare cât de scumpă este versiunea pe benzină, este foarte posibil să vedem o popularitate crescută pentru versiunea diesel în lunile și anii ce urmează.

Noi am testat versiunea de top, în echipare Prestige, dar într-o ediție specială denumită Urban. Sub capotă s-a aflat benzinarul de 150 CP, iar de viteze s-a ocupat cutia cu dublu ambreiaj și șase rapoarte. Aceasta este cea mai modernă și mai bună versiune pe care ai putea-o cumpăra în acest moment. De altfel, dacă vrei să îți cumperi un Duster Urban, e bine să știi că acesta este disponibil și cu propulsorul ECO-G de 100 CP și GPL.

Revenind la oile noastre, adică la agregatul de 150 de cai, trebuie să vă spun că el este rafinat, silențios și bine echilibrat, livrează puterea constant pe toată plaja de turații, fără sincope, și se simte puternic în orice situație. Cutia de viteze este și ea la înălțime și se descurcă impecabil, mai ales pe accelerare. Schimburile de viteze sunt aproape imperceptibile pe măsură ce crești viteza, dar, pe decelerare, poți observa o ezitare subtilă, mai ales când te apropii de staționare.

Nu e o problemă pe care o are doar Dacia/Renault cu acest tip de cutie cu dublu ambreiaj, comportament similar fiind observabil și pe alte modele, mult mai scumpe, cu același principiu de funcționare.

Avantajul acestui propulsor față de celelalte este cuplul mai mult decât decent, de 250 Nm, livrat de la 1.700 rotații, ce face din noul Duster o mașină de care nu trebuie să te rogi pentru a te pune în mișcare rapid. Mai mult decât atât, cutia de viteze va păstra motorul într-o gamă joasă de turații tot timpul, evitând astfel momentele în care zgomotul de sub capotă ajunge în habitaclu. Pentru că, la turații înalte, propulsorul pe benzină se va face auzit din plin.

  • Andrei, miercuri, 13.10.2021 17:57

    Citez din articol: "Per total, un rezervor plin ar trebui să ofere o autonomie de circa 450 de kilometri". Pe bune? Ce fel de calcule ati facut, sau ce matematica avansata a dus la acest rezultat?

  • @Andrei, miercuri, 13.10.2021 18:15

    Observatie corecta. In tabelul de la final apare autonomia corespunzatoare consumului mediu mixt. Adica 794 km. Iti confirm din experienta ca se incadreaza pe acolo. Adica la peste 750 km pentru un plin in conditii de rulaj normal pe soselele noastre.

  • Edikkk, miercuri, 13.10.2021 19:03

    Bravo Dacia. Deşi este o maşină termică ea este omega. Democratizarea maselor şi ultimele maşini termice care se vor vinde în Europa. Când va apare primul model (de la Mioveni) electric, acel moment va fi începutul sfârşitului pentru maşinile termice. Cel puţin în USA, UK, EU, China şi în genere ţările OECD.

  • @idic, miercuri, 13.10.2021 19:05

    Ia uite și samsarul. Scot ăștia un plastic nou, de aceeași jenă, dar nu mai contează că nu-i EV. Ăsta e biodegradabil. :)

  • Mircea Badea, miercuri, 13.10.2021 19:34

    sper sa moara in chinuri! cum sa spui vere urban la suv-uri?!!

  • PMC, miercuri, 13.10.2021 21:11

    Nici daca ma tai cu lama si pui sare n-o sa pot intelege ideea de "SUV Urban". Acuma eu stiu ca "clientul primeaza" si producatorii se grabesc sa-i faca pofta, dar totusi, fratelemeu, sunt tot mai mult emasini pe aceleasi stradute inguste si rupte. Care e faza cu pleiada de SUV-uri? Eu intotdeauna am crezut ca masinile o sa devina in timp tot mai micute, practice, utile. Cand colo, motoarele s-au micit si au crescut hardughiile. Acuma poate ca-s eu old school, dar pe bune ca nu mai inteleg nimic din lumea de azi. Si nu-s batran...

  • adi_10, joi, 14.10.2021 09:54

    Nefiind fan Dacia una peste alta Duster-ul asta este cea mai de top Dacie facuta vreodata. nu este oricum vreo mare bijuterie dar iti faci treaba cu ea. Sunt multe plusuri pe care le regasesti pe masina fata de versiunile anterioare de aici si cifrele mari cand ne uitam la vanzari. Acum ca la interior ai acelasi plastic de 2 lei e de inteles, vrei calitate nu iti iei Dacia, cam asta e deviza. dar repet, la ce preturi au ajuns masinile in ziua de azi, cu Duster-ul asta iti faci treaba fara sa iti dai dauna totala la buget. P.S: La autonomie ati dat-o de gard grav, cum sa mergi cu masina doar 450 km?