Audi A1 Sportback

1.4 TFSI 140CP M6

Consum

4.5

Aşa cum spuneam mai sus, A1 1.4 TFSI cu Cylinder on Demand a fost creat pentru a garanta un consum foarte mic. Audi zice că e vorba de 4.7 litri/100 km, cifră la care se ajunge atât cu ajutorul tehnologiei despre care am vorbit, cât şi apelând la deja clasicul Start-Stop. Mai mult, dacă mergi cât mai mult în viteza a patra cu 50 de kilometri pe oră şi nu bruschezi maşina, ai şanse de a atinge lejer acest consum chiar şi în oraş, deci vorbim de o "invenţie"  cu adevărat interesantă. Şi am pus "invenţie" între ghilimele pentru că, în gama Audi, Cylinder on Demand se regăseşte deja şi pe modelele şi motoarele mai mari. În testul nostru, în cadrul căruia am mers normal spre alert prin oraş, pe şosea şi pe autostradă, maşina ne-a indicat la final un 7.0 litri/100 km. O cifră excelentă pentru un motor pe benzină de 140 de cai.

Oricum, privind puţin în segmentul lui A1, ne dăm seama că Audi A1 Sportback nu prea are rivali. Până la apariţia unui nou A-Klasse, singurul model premium de segment mic este Mini Clubman, care atrage mulţimile aşa cum o face un măr frumos pe jumătate stricat. În plus, are doar trei uşi plus hayon, pentru că modelul Mini are o uşă pe partea şoferului şi două pe cealaltă. Dacă trecem peste asta şi comparăm, totuşi, consumurile celor două modele, vedem că A1 1.4 TFSI de 140 CP consumă aproape cât Mini Clubman 2.0 diesel de 143 CP (4.4 litri/100 km) şi mult mai puţin decât Clubman 1.6 122 CP (5.5 litri/100 km).

  • Bau-Bau, marţi, 31.01.2012 14:43
    A1

    O masina cu tehnologie nou dar cu un pret enorm pentru clasa sa !

  • unckle, marţi, 31.01.2012 15:04

    200 sau 250 Nm ? care au fost cifrele de consum ? (intreb asta pentru ca motorul are probabil sanse sa se mute si in masini pentru oameni normali .. nu ar strica o detaliere)

  • mircea, marţi, 31.01.2012 16:23
    @unckle

    250 Nm. Nu am avut timpul necesar pentru a testa pe îndelete consumul în funcţie de mediul de rulare. De obicei, asta se întâmplă la testele din ţară, unde avem ceva mai mult timp pentru a "desface" maşina. În principiu, consumul pe care l-am expus şi în test, de 7.0 litri, a fost realizat într-un amestec destul de egal de rulaj pe autostradă şi şosea, plus câteva incursiuni în oraş. Când vine motorul la noi ne vom face o idee mai clară asupra calităţilor sale. Dar, ca idee, scazi maxim un litru din consumul real al unui motor 1.4 TFSI care nu are Cylinder on Demand. Pe-acolo.

  • unckle, marţi, 31.01.2012 16:52

    de scazut scazi un litru ... dar tre sa iti iei pantofii aia "usurei" pentru a convinge calculatorul ca nu ai nevoie de putere :) ... cu "bocancii" in picioare probabil scaderile sunt nesemnificative prin oras. Un start-Stop are efecte mult mai benefice asupra mersului prin oras decat dezactivarea a doi cilindri pe 150m in care prinzi "linistea sufleteasca" si nu iti tre o accelerare :) ... asta are Start-Stop ?

  • zagado26, marţi, 31.01.2012 21:10
    @unckle

    Are, vezi imaginea 20.

  • Cyrus, miercuri, 01.02.2012 00:01
    Interesant

    Interesanta masina. Doar ca pretul e mai select cu potentialii clienti

  • Andy, miercuri, 01.02.2012 00:35
    @Mircea

    Mircea, cred ca Unckle se referea la Start/Stop aka Stop/Go, adica oprirea automata de la semafor, fiind vorba de economia de combustibil. Ceea ce nu am reusit sa-mi dau seama din articol daca are sau nu

  • mircea, miercuri, 01.02.2012 01:24
    @Andy, @unckle

    Da, are și Start-Stop. Scrie și în text. Cu bold :) "Audi zice că e vorba de 4.7 litri/100 km, cifră la care se ajunge atât cu ajutorul tehnologiei despre care am vorbit, cât şi apelând la deja clasicul Start-Stop."

  • unckle, miercuri, 01.02.2012 08:45

    sa mor daca am vazut :) interesant ca inca nu au aparut comparatiile cu clio si fiesta

  • @unckle, miercuri, 01.02.2012 12:26

    da..sau cu referinta corsa ...:)

  • paul, miercuri, 01.02.2012 14:47
    audi value

    A1 este o aparitie interesanta pe strazi ca si viitorul A0.5 cu spatiu pentru poseta in portbagaj si 3 metrii lungime totul la un pret de dumping : 20000 euro ( fara tva) =)) sunt curios cat dureaza pana imi stergeti comentariile :))