Tinuta de drum
Am spus-o de mai multe ori și o voi repeta: sunt fanul mașinilor mici cu atuuri sportive, iar Cooper S îmi vine mănușă. Cu sau fără plafon. Ținuta de drum este orientată către sportivitate, iar acest lucru se resimte din plin pe drumurile din România. Cu toate acestea, spre deosebire de varianta fără facelift, acest Mini Cabrio a fost ceva mai confortabil. Dar doar în modurile Green și Mid.
În modul de rulare Sport, suspensia devine și mai fermă, iar denivelările sunt trimise direct către ocupanți. Astfel, Mini Cabrio este capbil să devoreze virajele strânse fără prea multe bătăi de cap și cu acea energie tipică modelului britanic.
Cu plafonul pliat, Mini Cabrio începe să-ți facă necazuri doar atunci când treci de 80 km/h. Și pentru că avem în fața noastră un cabrio, zgomotele din afară (cu plafonul ridicat) pătrund cu ceva mai multă ușurință în habitaclu, însă nu la un nivel pe care să nu-l poți suporta.
Direcția rămâne la fel de precisă și incisivă, iar feedback-ul oferit te ajută să abordezi cu încredere orice situație. Totuși, în cazul manevrelor de parcare, fermitatea poate deveni o problemă.
Hmm, zero comentarii, deci zero interes - deși mașinuța-i dezirabilă. Evident că și... cumpărabilă doar pentru cei (sau mai ales cele ;-) - aloo, s-aude-n Dorobanți?) cu bani în exces, așa că singura deducție logică ar fi absența lor-pițipoancelor din zona AM. P-o notă ceva mai serioasă, accentele de stil / dotările care dau caracterul așa-zis *lifestyle* Mini-urilor sînt nimerite la fix de BMW (pînă și ipocrizia steagului britanic din stopuri exercită atracția ei.) Că toate astea-s plătite mai scump decît fac nu remarcă oricum nimeni circumscris *targetului* vanitoșilor vizați de marca britanică doar cu numele.