Smart Fortwo Coupe

1.0 71CP MHD Pure coupe

Calitate / Pret

2.5

Dacă treci de groaza de a-ţi cumpăra un model atât de mic şi pentru care drumurile în afara oraşului să fie la fel de rare precum alinierea planetelor, te vei lovi de un element foarte important pentru orice fel de client, indiferent de segment: preţul maşinii. De fapt, atunci când spui "Smart Fortwo", în mintea oricărui client din România încolţesc două lucruri: preţul de achiziţie şi costurile ulterioare. Doar "e un Mercedes mai mic".

Parţial adevărat. Fortwo nu e deloc o maşină ieftină în accepţiunea generală a termenului. Cu un preţ de pornire de 10.700 de euro pentru versiunea de bază de 61 de cai, modelul celor de la Smart urcă până la 18.000 pentru versiunea Brabus de 102 CP şi care îţi oferă ceva mai mult dinamism şi un timp 0-100 km/h de 8.9 secunde. Mai e şi varianta electrică, dar acolo vorbim deja de preţuri de 20.000+ de euro, chiar dacă, din punctul meu de vedere, un Fortwo electric cu autonomie de 145 de kilometri este cel mai bun model cu emisii zero pe care-l poţi cumpăra la ora actuală.

Trecând peste această introducere, aflăm că maşina testată de noi şi configurată cu o serie de pachete speciale costă 18.200 de euro cu TVA inclus, un preţ piperat şi deloc atractiv chiar şi pentru nonconformiştii care-şi doresc o maşină de oraş diferită. Iar prezenţa Mini, Fiat 500 şi chiar Opel Adam în segmentul citadinelor - chiar dacă e vorba de modele mai mari ca dimensiuni - nu-l ajută deloc pe Fortwo în acest sens.

Singura parte pozitivă este faptul că, în ciuda aparenţelor, Smart Fortwo nu este cel mai scump model din segment, Toyota iQ având un preţ de pornire (pe versiunea manuală a motorului VVT-i de 998 cmc) cu nu mai puţin de 4000 de euro mai ridicat decât cel al lui modelului german. Au înnebunit salcâmii.

Iar astea sunt lucruri care te fac să-ţi dai seama că maşinile astea nu sunt pentru ţara asta.

  • Scrooge, joi, 09.01.2014 18:02

    raportat la pret, masina e "noaptea mintii". Sunt curios daca detinatorii de Smart din Roma (pt ca din ce am vazut acolo una din 4 masini e Smat, si o zic ca pe un lucru foarte bun ) au platit preturi similare.

  • Sam, joi, 09.01.2014 20:47

    Singura masina care o dispretuiesc dintre cele vandute in Europa. La pret de achizitie i-as fi dat jumatate de stea.

  • Brembo, vineri, 10.01.2014 09:26

    He he he .......18 000 !!!!!

  • gogu, vineri, 10.01.2014 11:50

    Mai ales cand te gandesti ca la 18000 poti sa-ti iei o Mazda 3 nu tocmai "cheala". Dar na, gandesc ca romanul care nu prea vede rostul unei masini doar pt oras

  • emu, vineri, 10.01.2014 14:06

    "nu exista cale de mijloc" (de la sfarsitul primului paragraf). chiar?!? cum sa nu. eu ma aflu acolo. aceasta masina mi-a fost, si imi e in continuare total indiferenta. atata tot ca acum, dupa ce am citit acest articol, am aflat si ce pret ridicol de mare are, si ca la acesti bani primesc mai putine dotari decat am pe fiat-ul meu vechi de 14 ani.

  • Azazel, vineri, 10.01.2014 14:18

    Faptul ca la 18000 de euro iti iei mazda 3 e ca si cum ai spune ca la 35000 de euro, in loc sa iti iei un Seria 3 mai bine iti iei un Renault Latitude. Ideea e ca cine isi permite un smart are suficienti bani de ceva mai mult decat o mazda 3. Foarte putini isi cumpara smart ca singura masina. Dar la unii e greu si evident toti ne pricepem la masini.

  • xxx, vineri, 10.01.2014 16:55

    Sa dai 18000€ greu de digerat la noi, dar am amici care si-au luat cu 1800€ fabricatie 2004, benzina la mana doua, pt munca si sa-ti duci copilul la scoala, in Bucuresti este o alternativa buna. Consumul urban 6,7 asa spun ei

  • gogu, sâmbătă, 11.01.2014 09:43

    Domnule Azazel, scuza-ma daca ti-am deranjat priceperea la masini, tot ce voiam sa spun este ca pt 18.000 de euro primesti foarte putina masina, atat din punct de vedere al volumului, cat si ca dotari. Eu de felul meu sunt mai domol si nu prea simt nevoia sa fac slalomuri prin oras, nici sa merg pe jumatati de banda fortandu-i pe altii sa-mi faca loc. Iar de parcat ma descurc sa parchez si o masina de +4metri

  • Azazel, duminică, 12.01.2014 16:13

    Domnu' Gogu, daca pentru tine o masina se rezuma la dimensiunile ei ai perfecta dreptate. Plus nu uita ca aceasta masina e totusi una premium, nu o Tata Nano. Asa si un Mini dotat mai bine este peste 20000 de euro. Si esti un mare fraier daca iti iei un Mini in loc de Mazda 3 sau un Opel Insignia. Poate ca da, poate ca nu. Depinde de situatie. Repet, trebuie mai intai sa intelegi de ce exista astefle de masini. Pentru ca pot fi si cazuri extreme: de ce sa dai 70000 pe un Porsche cand de aceiasi bani iti iei apartament si o masina compacta. Dar cine are un Porsche se presupune ca deja are nu apartament, ci o casa (uneori ce casa!) si eventual si un Smart, mult mai util intr-o metropola decat Porsche 911 sau Mazda 3. Iar daca tu crezi ca intr-un oras e mai simplu sa te strecori cu o masina de peste 4 metri in comparatie cu un Smart... nu cred ca mai are rost sa spun ceva. Ah, daca acest Smart nu e pentru tine nu inseamna ca trebuie aruncat la cosul de gunoi. Pentru ca daca ai avea bani sa-ti permiti si un Smart pe langa masina ta de peste 4 metri nu prea cred ca ai spune nu. Dar sunt si oameni care isi permit si una de 4 metri si un Smart, fara probleme. Din pacate nu este cazul nici al meu si nici al tau. Si evident ca nu pe noi ne vizeaza masina asta, ci pe altii. Ca o concluzie un Smart de multe ori este cumparat ca a doua masina, in conditiile in care pe cealalta ti-ai permis sa dai cateva zeci de mii de euro bune => iti permiti si un Smart.

  • Ducu, luni, 13.01.2014 00:00

    Raportul calitate/pret la aceasta masina este o gluma. Dar cand esti la un nivel financiar la care 18.000Euro sunt veniturile pe maxim 3 luni, atunci "merita" aceasta masina, adica mai bine zis vrei cea mai manevrabila masina de oras la un pret (18.000) care nu-ti schimba prea mult situatia financiara si nu prea te uiti la "cata masina " primesti in bani astia.

  • mda, luni, 13.01.2014 00:12

    oameni buni nu va certati aiurea ...18000 sint pt noi o avere deoarece prin multele mijloace de a fi tinuti sclavi se afla si cursul valutar...eu stiu situatia uk...acolo una bucata lira valoreaza la fel de mult ca si leul nostru voinic,adica nimic...dar aici fratica sa cumperi una bucata lira trebuie sa faci imprumut la car sau banca...sau sa muncesti de 5-6 ori mai mult ca in uk...sa ma scuteasca unii de asa zisa economie de piata ,aveti dreptul de a fi sclavi in romania sau oriunde aiurea in UE !!atit cit sinteti cuminti si nu ridicati botu sinteti in regula...apropo sa vedeti cind vom trece la euro(daca vom fi lasati) ,o sa constatati ca suta aia de euro pusa la saltea pt vremuri grele o sa va p... pe ea...

  • Scorpionul.negru, miercuri, 15.01.2014 11:07

    Chiar e nevoie sa se dea 18 mii de unul nou cand cu 4000 se poate lua unul second foarte bun din primele doua generatii si tot asa mergi cu ea. Mare diferenta nu e ! Am avut eu prima generatie second si ea pe atunci am dat 5000 de euro. Era CDI si consuma infim. Se tinea foarte bine in curbe in ciuda dimensiunii iar pana la 130 avea o putere constanta si un demaraj bun. Si-a meritat banii. Singura problema cu ea era ca i se infunda mereu turbina la un an....dar asta e...avea 200 de mii de km.