Motor / Transmisie
În acest moment, noul Audi Q6 e-tron este disponibil în două niveluri de echipare, adică Advanced și SQ6. Dacă vrei să intru și mai mult în detalii, linia de echipare Advanced este disponibilă în 3 versiuni: Q6 e-tron, cu 252 CP, Q6 e-tron Performance cu 306 CP și versiunea pe care am testat-o noi: Q6 e-tron quattro.
Denumirea quattro înseamnă că oferă tracțiune integrală și, în consecință, este echipată cu două motoare electrice, câte unul pe fiecare punte. Ele dezvoltă în total 387 de cai putere și 855 Nm cuplu.
Este destul de greu să vorbești despre o mașină electrică. Dispare sunetul unui motor termic, întârzierea turbinei și alte astfel de criterii.
Apar, însă, altele. Cum ar fi accelerația instantă. Iar Q6 e-tron quattro se achită foarte bine de această îndeletnicire. Cei 387 de cai putere și 855 Nm sunt mai mult decât suficienți pentru tot ce vrei să faci cu mașina, chiar dacă masa proprie depășește, cu puțin, 2.3 tone.
Chiar și așa, nu am putut să nu remarc că germanii au jucat, din nou, cartea siguranței excesive. În sensul că cei 387 de cai putere sunt cuminți, poate cam prea cuminți.
Vestea cea mai bună este că Q6 e-tron este prima electrică Audi echipată cu un sistem "one-pedal drive". În traducere, poți conduce folosind o singură pedală.
Nivelul de recuperare al energiei îl reglezi cu ajutorul padelelor montate pe volan. Cea mai "agresivă" setare frânează mașina până la oprirea completă a roților. Germanii chiar se laudă că acest sistem are o putere de recuperare de până la 220 kW.
Mașina testată de noi a fost echipată cu bateria de 100 kWh (94.9 kWh capacitate utilă), iar autonomia promisă ajunge până la 622 de kilometri cu o singură încărcare.
Arhitectura de 800V facilitează o încărcare rapidă cu până la 260 kW. Din păcate, noi nu am avut acces la o stație atât de puternică. Am ajuns la o stație DC de 60 kW cu circa 20% baterie și după 55 de minute a încărcat 51.72 kWh, astfel că bateria mașinii a ajuns la puțin peste 80%.
Costul? 123 de lei.
Dacă ai norocul să încarci cu puterea maximă, repriza 10-80% durează aproximativ 20 de minute, potrivit celor de la Audi.
Chestia asta cu renunțarea la butoanele fizice și transferul funcțiilor lor pe ecran mi se pare o alegere foarte proastă din partea fabricanților. Practic la butoanele fizice te duci cu mâna direct la locul respectiv fără să fie nevoie să-ți abați privirea, la varianta touch screen, oricât ai fi de obișnuit cu poziția, tot te duci cu privirea sau, mai rău, trebuie să cauți în meniu. De exemplu, la un Volvo xc 60 pentru dezactivare start/stop trebuie să intri în vreo două meniuri, ori nu mi se pare normal să fie așa. În rest... chiar scumpă. Să zicem că la 104.000 prefer un Lexus RX 500 f sport, 2.4 hybrid. Altă viață! Și mai rămân și cu 2000 în buzunar.