Vizibilitate

3.5

Între formele exterioare care combină liniile clasice cu cele dinamice, designerii celor de la Bentley au preferat să se concentreze pe detaliile care atrag clienții și au lăsat deoparte aspectul practic al mașinii. Iar asta se simte cel mai clar când vine vorba de vizibilitate, un capitol în care inginerii și oamenii de creație de la Crewe au lăsat loc serios de îmbunătățiri.

Montantul stânga al parbrizului este exagerat de mare și încurcă vizibilitatea la fiecare viraj mai ascuțit de 90 de grade, iar luneta are dimensiuni reduse și nu îți oferă cel mai larg unghi în zona posterioară. Mai mult, cu acoperișul sus, zonele din lateralul mașinii sunt obturate serios.

Evident, parcările se rezolvă prin tehnologie și cu ajutorul unei colecții de camere și senzori, însă vizibilitatea frontală din partea stângă rămâne mai greu de rezolvat astfel.