Consum

4.5

Toate eforturile inginerilor de a aduce pe piață motoare atât de avansate trebuie să se reflecte și în utilizarea zilnică a noului i7, nu? Ei bine, consumul acestei limuzine de 2.7 tone a fost, per total, impresionant.

Bateria de 101.7 kWh din podea ar trebui să ii ofere lui BMW i7 xDrive60 o autonomie maximă estimată la 590 de kilometri conform WLTP (TEH). Asta s-ar traduce într-un consum de 17.2 kWh/100 kilometri. Nu am atins fix această valoare, dar nici nu am fost departe, mai ales pe testul de autonomie făcut între București și Ploiești, pe DN1. Cu un regim de mers normal, în limitele legale de viteză, BMW i7 xDrive60 a obținut un consum de 18.8 kWh/100 km, respectiv o autonomie de 541 kilometri. Impresionant pentru dimensiunile sale.

Pe autostradă, la 130 km/h, consumul a urcat la 24.7 kWh/100 km, adică o autonomie estimată la 412 kilometri. Iarăși nu este o valoarea uriașă, având în vedere masa totală a mașinii. Am văzut modele ca Taycan sau Audi Q8 e-tron care promit chiar valori mai mari. Nu în ultimul rând, testul prin București, a evidențiat un consum de 23.7 kWh/100 de kilometri, adică o autonomie de maxim 429 de kilometri.

Din fericire, BMW i7 se și încarcă repede. Puterea maximă de încărcare este de 195 kW, dacă găsești o stație cu o asemenea putere. Eu am testat modelul bavarez la o stație de 150 kW maxim, de unde s-a „adăpat” cu 148 kW.

Rivalii lui BMW i7 sunt foarte puțini la număr în acest moment. Desigur, cel mai apropiat este Mercedes-Benz EQS 580 4Matic, care are o baterie de 107.8 kWh, 523 CP și o autonomie estimată la 588 de kilometri WLTP (TEH).

Modelul de la Mercedes-Benz se poate încărca cu până la 207 kW și este cu 200 de kilograme mai ușor, grație platformei electrice dedicate.

Până când Audi va lansa un model rival pentru acești doi monștri, bazat pe A8, se pare că vom avea doar o cursă cu doi cai în acest segment de lux.

  • Andrei, miercuri, 17.05.2023 14:06

    "nava amiral" mă lași? N-ai cum să te afișezi în așa o urâțenie dacă te respecți cât de cât. Asta e mașină pentru maneliști.

  • Tim, miercuri, 17.05.2023 14:48

    @Andrei: Asta e masina pentru piata din China. BMW i7 acum, dupa 2 ani: O Tannenbaum. Are multa tehnologie inutila.

  • ds, miercuri, 17.05.2023 14:52

    "...achiziționat cu un interior vegan. Practic, tapițeria oferită în standard este vegană"... DEX-ul zice că ați ales o exprimare anapoda și vă contrazice.

  • Fast_and_Curious, miercuri, 17.05.2023 16:46

    Eu nu inteleg modul de evaluare/punctare. Iau exemplu "Interior" evaluat la 5*. In schimb, in descriere sunt enuntate neajunsuri mari in ceea ce priveste ergonomia. Totusi, evaluarea este maxima. Ar putea sa ne explice autorul articolului de ce totusi punctaj maxim? A ajuns ergonomia ceva ce "trecem peste"? A ajuns bling-blingul mai important decat eficienta? In materie de design, unul dintre principiile de baza este "form follows function". Atunci cand aceste roluri se inverseaza, rezultatele sigur nu sunt de 5*.

  • Andrei, miercuri, 17.05.2023 18:17

    O masina pentru cocalari. Ce conteaza, daca se vinde. Urata, cu spume.

  • nume, miercuri, 17.05.2023 20:54

    @Fast_and_Curious, Doar nu oi avea asteptari de la Automarket, care a punctat siguranta modelului Dacia Spring Extreme cu 2.5 stele.