Performante
Aduc în discuție un BMW M140i, un hatch pe care-l consider una dintre cele mai „hoonigan-ice” modele din lume și pe care-l ador și pe care l-am folosit discret ca unul dintre repere când m-am întâlnit cu acest M2. Având acest punct de pornire, trebuie să recunosc că mașina mi-a lăsat puțin impresia unui elev care tocmai a ieșit din biroul directorului.
Acum nu pot spune că am devenit insensibil la 4.1 secunde până la 100 km/h. În ceea ce mă privește tot ce este sub 5 secunde reprezintă o valoare respectabilă. Mai bifez aici și cei 250 km/h viteză maximă, evident limitată electronic. M140i nu l-am amintit doar să mă aflu în treabă, voi reveni la impresia de elev mustrat.
Audi RS3 este evident un monstru de eficiență cu al său sistem quattro, se laudă cu 3.8 secunde până la 100 km/h. O altă bucățică de istorie sub capota acestui Audi, un cinci în linie de 2.480 cmc, evident supraalimentați până la nivelul de 400 CP și 500 Nm. Voi menționa la fiecare model și cutia de viteze. În acest caz avem una cu 7 rapoarte și dublu ambreiaj.
Mercedes-AMG CLA 45 s.a.m.d ascunde sub capotă un patru cilindri în linie de 2 litri care sigur știe voodoo. 421 CP și 500 Nm dintr-o cilindree de 2 litri nu este ceva neauzit, dar sunt valori oferite pentru un model de serie. Impresionantă performanța celor de la Mercedes. O putere care ajunge la sol via un sistem de tracțiune integrală 4matic+ și care îi permite modelului să atingă 100 km/h în 4 secunde și să aibă o viteză maximă de 270 km/h. Nu știu dacă acel gentleman agreement dintre constructori începe să se dizolve sau Mercedes doar profită de faptul că Mercedes-AMG este altceva. Scuze pentru această paranteză, mă mai surprind și eu pe mine vorbind despre nimicuri.
Porsche 718 Cayman 4.0 GTS este. într-adevăr, unul dintre cele mai faine modele la volanul căruia să spui adio automobilului cu motor termic. Așa că, vă voi spune doar că vorbim despre un motor aspirat de 4 litri, 6 cilindri boxer, 400 CP și 420 Nm, cutie automată cu 7 trepte și dublu ambreiaj, propulsie. Sunt necesare 4 secunde pentru a ajunge la 100 km/h și viteza maximă este de 288 km/h.
Daca nu e tesla, e degeaba. Pentru IT-stul roman, bogat dar in acelasi timp sarac fara bani de curent, nu conteaza decat tesla. De preferat si incarcare gratuita pe viata, ca deh, e mai cu mot.