Interior
Am testat până acum mașini de toate mărimile și prețurile, de la Dacia Logan la Bentley Mulsanne, de la Chevrolet Aveo la Rolls-Royce Ghost și de la Hyundai i10 la Lamborghini Aventador. Ei bine, dacă scoatem din ecuație covorașele din blană pe care le-am regăsit pe modelul Rolls și în fața cărora primul instinct era să te descalți la intrarea în mașină, acest Seria 7 în configurația din imagini este cel mai complet, confortabil, elegant în sensul matur al termenului și de calitate interior în care am urcat vreodată.
Iar în varianta construită de BMW pe exemplarul testat, dedicată practic pasagerilor care stau pe cele două locuri din spate, nici măcar nu știu cu ce ar trebui să încep și să termin atunci când vine vorba de oferta din habitaclul care seamănă mai degrabă cu o cameră de oaspeți de lux care poate ajunge oriunde.
Haideți să vorbim despre scaunele ultra confortabile ale căror tetiere care seamănă cu niște perne din piele moale sunt reglabile electric, deci e de la sine înțeles că vorbim de "fotolii" care se pot mișca în toate direcțiile posibile pentru a-ți oferi poziția perfectă la volan sau pur și simplu confortul necesar pentru un drum lung.
În versiunea configurată pe modelul de test, interiorul dispunea de 5 display-uri de dimensiuni apreciabile. Plus head-up Display-ul de dimensiuni enorme care te face să nu privești prin volan decât atunci când vrei să te joci prin computerul de bord.
Primele două ecrane sunt montate în față - ecranul central și instrumentarul digital de bord - iar celelalte trei în spate: fiecare loc are în față un ecran sănătos pe care pasagerii pot urmări filme, de exemplu, iar tableta montată în cotieră poate fi utilizată pentru reglajele interiorului, cum ar fi cele ale scaunelor proprii și ale scaunelor din față . Sau cele ale programelor de masaj. A fost pentru prima dată când am urât faptul că treaba mea a fost aceea de a conduce mașina, pentru că aș fi făcut schimb fără probleme cu locurile posterioare.
Nu e cazul să vorbim despre materiale, care fac parte dintr-un film fără prea multe capate de acuzare, însă la acest capitol am găsit și o scăpare a echipei care se ocupă de asortarea materialelor din interior. Este vorba de suprafața neagră lucioasă care acoperă capacele zonelor de depozitare de pe consola centrală, care la 3000 de kilometri, cât avea mașina în total, erau deja zgâriate fin și enervant pentru o mașină care costă cât o casă la cheie aflată la marginea Bucureștiului.
Mi-a plăcut faptul că BMW și-a călcat pe inimă și a transformat display-ul central în touchscreen, chestie care te ajută din când în când, atunci când vrei de exemplu să scurtezi "drumurile" prin meniu pe care le faci cu ajutorul joystick-ului rotund al ultimei generații iDrive. Asta dacă nu folosești direct gesturile despre care vom vorbi mai multe la csapitolul Tehnologie. Și ecosistemul grafic s-a modificat, astfel că avem o abordare nouă și mult mai simplu de înțeles și care face ca navigația prin meniul altfel stufos al modelului german să fie o plăcere.
Portbagajul este cel mai mare din segment și vine cu 515 litri dispuși mai degrabă pe lungime, ceea ce îți va lăsa impresia că celălalt capăt al spațiului dedicat bagajelor este al naibii de departe.
Am crezut ca e o gluma 170 de mii de euro. Pai nene cu banii aia intri pe teritorii mult mai interesante gen Bentley Continental Flying Spur. De ce ai mai alege seria 7 cand ai 170 de mii sa dai pe o limuzina atata timp cat exista B,C.F.S sau Mercedes S 600 Maybach ?