BMW X5

Hibrid Plug-In (40e) 313CP 4x4 Aut8

Motor / Transmisie

4.0

Încă de la lansare, X5 xDrive 40e a venit cu un motor TwinPower Turbo alimentat cu benzină. Acesta are 2.0 litri, 245 CP și 350 Nm, ceea ce ar fi prea puțin pentru un SUV de 2.3 tone. Din fericire, îl asistă un motor electric de 113 CP și 250 Nm.

Cuplul este disponibil instant și face ca acest model să fie jovial atunci când îi gâdili pedala de accelerație  cu piciorul drept. Din păcate, nu te poți bucura simultan de cuplul maxim al celor două motoare, așa că sistemul hibrid rezultat livrează un maximum de 313 CP și 450 Nm. Mai mult decât un X5 30d sau 35i, dar mai puțin decât resursele livrate de X5 xDrive40d, cu toate că puterea maximă este identică. Tocmai acest aspect i-a făcut pe cei de la BMW să îi dea numele 40e acestei variante.

Motorul cu ardere internă poate fi oprit în mers de sistemul hibrid, la viteze de până la 160 km/h, iar  repornirea sa nu este resimțită la bord. Nici prin sunet și nici prin vibrații. Trebuie să fii cu ochii pe tahometru sau cu sistemul audio oprit pentru a percepe momentul în care se întâmplă magia asta.

Același lucru îl poți spune și despre schimbarea celor opt trepte de viteză, imperceptibilă pe modurile de rulare Comfort și Eco Pro. Pe Sport simți exact ce trebuie pe o mașină care până la urmă are peste 300 de cai, din fericire.

Spre deosebire de alți hibrizi plug-in din segment, că mai sunt câțiva care încearcă să pescuiască clienți, modelul de la BMW nu mai este cel mai puternic din lume și nici cel mai eficient, dar asta nu schimbă faptul că este un model capabil și care se comportă bine din punct de vedere dinamic. Despre asta discutăm în capitolele următoare.

  • eco, joi, 15.03.2018 11:30

    10% in Bucuresti mi se pare extraordinar pentru o astfel de masina. Un Logan 1.4 consuma tot atat. Deci, se pare ca diesel nu mai merita nici pe SUV-uri.

  • dan_grc, joi, 15.03.2018 12:01

    @ eco Nu mai merită, dar să nu uitam că acest hibrid costă 100.000 euro. Un exemplar diesel costă în aceeași echipare cam 80.000.

  • ACE - Craiova, joi, 15.03.2018 12:04

    Consumul mixt de 3,3 litri / 100 km este valabil doar PENTRU PRIMA SUTA DE KM...... Apoi masina consuma ...."normal".... trage dupa ea si bateriile....

  • Anonim, joi, 15.03.2018 12:14

    La ora actuala la consum , performante, pret nu bate nimica dieselul . Mare electrificare este impinsa in fata de interese globale necunoscute omului de rand . Reciclarea bateriilor va fi mai costistoare si toxica pentru mediu decat ce avem acuma pe piata . Nu mai vorbim de producerea acestor baterii .

  • @dan_grc, joi, 15.03.2018 14:28

    X5 Hibrid Plug-In (40e) 313CP 4x4 Aut8 - 73.304 euro X5 3.0 Diesel Turbo (40d) 313CP 4x4 Aut8 - 70.746 euro Diferenta este de doar 3.000 euro intr ele. Dintre cele doua, eu clar as alege varianta hibrid. A, si consumul declarat oficial la varianta diesel, urban, este de 7.2 litri/100km.

  • vianu, joi, 15.03.2018 15:14

    @anonim cum le spui tu, ca din carti. Lumineaza-ne, rogu-te, cu intelepciunea ta nemarginita si ne scoate din intunericul ignorantei asternand simplu, inteligent si cu liniuta interesele si motivele ascunse pentru care industria globalista vor sa avanseze "in fata" atat de artifical marea electrificare multumesc in avans

  • pipo, joi, 15.03.2018 17:36

    Mi se par penibile si puerile toate testele si discutiile aferente despre "tancuri" care pana acum consumau 15% dar vezi doamne acum l-am hibridizat si consuma 12. Cu tot respectul , mai testam si noi altceva decat SUV-uri D-LOR DE LA AM ? Sincer ,chiar devine plictisitoare ( ca sa nu spun agasanta ) aceasta SUV-izare fortata. In ultima jumatate de an a-ti testat doar cateva turisme (altele decat SUV) si alea fara un real interes/reprezentare in piata ( A8, Megane RS, bmw, Insignia 4x4, etc) . Stiu , nu sunt obligat sa " va citesc" , dar macar schimbati-va denumirea. Piata auto (Auto market) nu este si nici nu va fi reprezentata vreodata de SUV -uri in proportie de 75% asa cum testati voi p-aici (cel putin de vreun an de cand va citesc ocazional ).

  • Ilici02, joi, 22.03.2018 17:49

    @pipo Cred ca nu e numai vointa AM. Pur si simplu cam asta ofera dealerii spre test catre presa. Asta se cere asta ofera. In plus, testul de fata mi se pare relevant pentru a vedea cum se comporta tehnologia hibrid pe o masina de talia asta. Oricum ... 100k euro...

  • mircea, joi, 22.03.2018 18:40

    @pipo Te-ai mira să vezi statisticile de vânzări la noi, în Europa sau la nivel mondial. @ilici02 În general testăm toate noutățile de pe piață, fie ele SUV-uri sau ne-SUV-uri. Dar ai dreptate: în ultima perioadă, se lansează foarte multe SUV-uri, nu e ca și cum am putea să testăm noi break-uri noi dacă ele nu există. Nici virtual, în statistici, nici fizic, în parcurile de presă. Acolo unde există așa ceva.