Consum
Așezați-vă confortabil, avem de discutat multe la acest capitol.
Conform cifrelor NEDC, BMW X5 xDrive40e anunță un consum mixt de 3.3 litri la sută. Ar fi fabulos dacă ar fi tangibil fără efort, dar lucrurile nu stau la fel în viața reală. Dacă ne uităm la rivalii din segment cu o configurație comparabilă, doar Volvo XC90 T8 și Audi Q7 e-tron vin cu valori mai mici, de 2.1 litri, respectiv 1.8 litri la sută. Pe următoarele poziții se situează Mercedes-Benz GLE 500e cu 3.5 litri la sută, urmat de Lexus RX 450h, care anunța 5.2 litri la sută. Generația a doua a lui Cayenne S E-Hybrid anunța valori identice la consum cu acest X5, iar primul hibrid plug-in de la Range Rover va fi mai eficient, însă nu este încă disponibil în România. Între timp, modelul Porsche a primit o nouă generație, a cărei variantă hibrid nu a debutat încă pe piață.
Cum stă treaba în realitate? De la București la Bran, rulând în întregime în modul EcoPro și conducând în ritmul traficului de pe DN1 într-o vineri, am obținut un consum de 10.8 litri la sută. Asta și pentru că acumulatorul sistemului hibrid nu a fost încărcat la priză înainte să pornim la drum. Nu este la fel de economic precum un diesel comparabil, asta este clar, dar nu s-a descurcat deloc rău. La întoarcere am reușit să obținem un consum mai mic, de 9.6 litri la sută, în care au intrat și câteva depășiri în forță, efectuate pe modul Sport, dacă tot urma să călcăm accelerația cu sete. În București, consumul de carburant afișat în bord se situează în jurul a 10 litri la sută. Totuși, conduci un X5 alimentat cu benzină, nu vreun Prius, deci încă nu se întâmplă miracole cu sistemele hibride.
Putem concluziona că nu este la fel de economic precum un diesel, dar este mai eficient decât un motor pe benzină fără asistență electrică. Varianta xDrive35i a lui X5 anunță un consum urban de 11.3 litri la sută, greu de atins în București fără să ai coloană oficială. Însă cei 10-11 litri la sută circulând normal sunt tangibili cu un X5 xDrive40e.
Dacă apuci să încarci de la priză bateria sistemului hibrid, poți să mergi cam 20 de kilometri reali fără să consumi benzină dacă treci pe modul eDrive. Oficial, sistemul poate să te ajute să faci 31 de kilometri, dar nu trăim în laborator și nici nu avem cu toții răbdare să conducem atât de liniștit. Dacă vă uitați cu atenție la drumurile zilnice cu mașina, este foarte probabil să vă ajungă 20 de kilometri între casă și birou. Cu o priză de încărcat în fiecare loc, aveți posibilitatea de a nu consuma carburant câteva zile pe săptămână. Acest aspect îl face X5 xDrive40e să fie o variantă interesantă, chiar dacă nu-i cel mai economic din gama X5 în viața reală.
Totul depinde de necesitățile clientului. Chiar dacă nu ai unde să pui un încărcator special sau o priză de la care să-i încarci bateriile, poți face asta la unele supermarket-uri. Oricum, bateria se încarcă singură în mers (până la 80% din capacitate) și nu ajunge niciodată la zero. Paradoxal, se încarcă cel mai bine pe modul Sport, deci poți să te distrezi în timp ce încarci bateria hibridului tău de 313 CP. Vestea cea mai bună? Poți să te mândrești cu faptul că nu umpli orașul de particule și oxizi de azot, cum fac cei cu SUV-uri diesel.
10% in Bucuresti mi se pare extraordinar pentru o astfel de masina. Un Logan 1.4 consuma tot atat. Deci, se pare ca diesel nu mai merita nici pe SUV-uri.