Design
Acum e acum. Cei care se vor uita la Citroen C5X se împart în două tabere: cei care aruncă cu flori și cei care aruncă cu roșii. Nu o să spun că am apreciat întotdeauna mărcile curajoase, care au spart monotonia cu un design pe care nu îl înțelege nimeni. După mine, curajul a devenit o calitate rară în industria auto. Așa că Citroen C5X are șansa de „a face o figură frumoasă”, cum se zice în fotbal.
Partea frontală vine cu noua filosofie de design Citroen, cu faruri înguste, minimaliste, cu LED. Posteriorul, dacă îmi este permisă blasfemia, mă trimite cu gândul la Porsche Panamera. E ceva acolo: rotunjirea hayon-ului, cele două eleroane, nu știu. Totuși, cred că posteriorul e ușor cam țanțoș, ridicat, parcă vrând să îți arate formele voluptoase.
Clienții vor avea la dispoziție jante de 19 inch, oferite standard. Oricum, altele nu există. Gama de culori de caroserie este și ea îndrăzneață. Una peste alta, nimic spectaculos în materie de personalizare. Pentru că spectaculosul e oferit standard.
Senzația că este o struțo-cămilă am avut-o și eu, când o privești din anumite unghiuri este cam urâțică. Spre exemplu, în chiar prima fotografie pare o mașină făcută din două bucăți, fața de sedan, spatele de suv coupe. Și chiar, de ce neo-sedan? Bine, având în vedere ce inovații a adus Citroen de-a lungul timpului, este posibil să vedem o nouă clasă, cea a neo-sedanelor. De remarcat spațiul generos de la interior și faptul că bordul și consola centrală nu sunt sufocate de butoane și butonașe.