Consum

4.5

Am spus-o de multe ori: mașinile plug-in hybrid sunt eficiente doar atunci când ai acces la o stație de încărcare. Fie acasă, fie la birou.

Din fericire, Formentor facelift vine echipat cu o baterie de 19.7 kWh, care poate fi încărcată rapid cu până la 50 kW. Asta înseamnă că repriza 0-80% durează circa 25 de minute. Așadar, acest sistem îți permite să încarci destul de repede și la stațiile publice. Și vei dori să faci asta, pentru că, altfel, consumul te va speria puțin.

Cu bateria încărcată, mașina parcurge 100 de kilometri în modul pur electric. O distanță deloc neglijabilă.

Noi am acoperit puțin peste 80 de kilometri, în oraș, cu bateria încărcată. Pe această distanță am avut un consum de benzină de 2.3 litri/100 de km și un consum de energie de 23.1 kWh/100 de km. Cifrele oficiale arată cam așa: 0.4 l/100 de km și 17 kWh/100 de km, așadar nu am fost foarte departe.

De ce spuneam că vei fi nevoit să încarci bateria? Pentru că fără aportul motorului electric, computerul de bord mi-a indicat un consum urban de 12 l/100 de km. Dar, chiar și atunci când bateria este descărcată complet, motorul electric mai intervine, pentru perioade scurte de timp. Nu se dezactivează complet.

Cea mai bună dovadă este consumul extra-urban. În cei aproape 200 de kilometri pe care i-am parcurs atât pe autostradă cât și pe drumuri naționale, bateria a fost descărcată complet.

Chiar și așa, motorul electric și-a mai făcut simțită prezența la porniri, opriri și atunci când a intervenit funcția de "coasting". La final, consumul indicat a fost de 6.9 litri/100 de km.

Acum hai să vedem cum se compară acest Formentor VZ eHybrid cu modele similare din segment. Primul care îmi vine în minte este Volkswagen Tiguan R-Line Hybrid. Nu este o coincidență că sub capota modelului german regăsim aceeași motorizare: 1.5 litri, PHEV, care oferă 272 CP.

Consumul declarat de germani este următorul: 0.4 litri/100 de km și 17.4 kWh/100 de km consum electric.

Apoi, de ce nu, Renault Rafale E-Tech 4x4. Sistemul său de propulsie plug-in hybrid oferă 300 de cai putere, iar francezii declară un consum de 0.5 litri/100 de km.

La final, vine pe turnantă Alfa Romeo Tonale Veloce, în versiunea 1.3 turbo PHEV, cu 280 de cai putere și consum de 1.3 litri/100 de km.

  • eu, luni, 02.12.2024 17:12

    Ford Kuga PHEV mi se pare o optiune mai buna, mai ieftina, consum mai mic cu bateria complet descarcata, un pic mai spatios. Si Hyundai Tucson e de preferat la pretul cerut de Seat...

  • dani, marţi, 03.12.2024 09:57

    57k pt un cupra? bafta la vanzare :))

  • Banditos, marţi, 03.12.2024 10:40

    Kuga e deja imbatranit, Tucson e pe acolo. Formentorul asta pare cu o clasa mai sus (inclusiv pretul) probabil tintind o alta tipologie de client (inclusiv banii disponibili ai acestuia)

  • eu, marţi, 03.12.2024 14:02

    @Banditos - si eu nu mai sunt tanar :D Am tot auzit povestea asta cum ca Kuga ar fi imbatranit... pentru mine orice pe lumea asta in primul rand trebuie sa fie practic si apoi conteaza si designul. Degeaba are ceva un design nemaivazut, dar in viata de zi cu zi e greu de trait cu el. Asa si la masini, prefer o masina mai "batrana" dar care sa fie mai utila in viata de zi cu zi...

  • aha, marţi, 03.12.2024 16:40

    4.5 stele la capitolul Consum pentru o masina care consuma in viata reala de patru ori mai mult decat pe hartie? Si ni se mai si spune ca "nu am fost foarte departe" de datele oficiale. Du-te ba d-aici cu "glumele" tale.

  • johnny_tm, miercuri, 04.12.2024 16:03

    am comparat pe viu Formentor cu kuga si diferenta de calitate cel putin perceputa e considerabila. Kuga plina ce plastic tare, arata imbatranit la interior. Autonomia cupra este considerabil mai mare ciu acest facelift. Kuga nu a primit imbunatatiri tehnice altele decat tableta. Per total Cupra pare o masina premium (char daca nu se compara cu audi sau bmw) comparativ cu kuga sau alte modele similare.

  • Andrei, joi, 05.12.2024 18:37

    Frumusel. Cu portbagajul ala e o masina de oras sau drumuri scurte.

  • ovi, marţi, 07.01.2025 16:36

    Consuma de aproape 6 ori mai mult in oras fata de cifrele oficiale si cu 6 kw mai mult pe electric la 100 de km si tu spui ca e "pe aproape". Ma intreb care trebuia sa fie diferenta ca sa fie "pe departe".