Design

5.0

Actuala generație Duster nu mai are nimic în comun cu vechea interație, din punct de vedere al designului. Noul Duster pune accentul pe robustețe, cu o parte frontală verticală, este prezentă noua emblemă a mărcii, farurile LED au o semnătură luminoasă sub forma literei Y, pasajele roților sunt ușor evazate, iar jantele pot avea dimensiuni de până la 18 inch.

Aceeași semnătură sub forma literei Y poate fi observată și la nivelul stopurilor LED. În centrul hayonului stă scris numele mărcii de la Mioveni.

Nu lipsesc protecțiile din plastic de la exterior, cu mențiunea că cele din față și din spate au culoarea impregnată direct în masa plastică. Altfel spus, acestea nu sunt vopsite ulterior procesului de fabricație și, așadar, nu își pierd niciodată culoarea, chiar dacă sunt zgâriate.

Că tot veni vorba, noul Duster este protejat de jur împrejur împotriva șocurilor ușoare și a zgârieturilor. De protejarea părților inferioare ale caroseriei se ocupă scuturile montate sub barele de protecție.

Protecțiile laterale și mai multe componente exterioare sunt confecționate din așa numitul material Starkle, introdus de conceptul Manifesto. Acesta conține până la 20% plastic reciclat și nu este vopsit, astfel că nici el nu va fi afectat (vizibil) de zgârieturi.

Că tot am pomenit de Hummer H2, nu gresești dacă spui că designerii Dacia s-au inspirat, parcă, de la modelul american.

  • Matei_cel_nou, vineri, 06.06.2025 13:31

    Sunt curios cât durează până apar snobii fără bani, aspiratoare de deșeuri din Germania. Și, desigur, pacientul site-ului, inexorabil de la Bălăceanca, zis și jenică_o_are_mică. Altfel, felicitări Dacia. De remarcat în special designul care nu e doar matur, mai ales în comparație cu prima generație, dar e mai reușit decât la multe alte modele cu ifose premium. O mașină cinstită și practică pentru clienți cu "common sense". Mi-ar plăcea ca Dacia sa vina și cu niște break-uri cu design și echipare asemănătoare Duster și Bigster. Da, încă e o piață pentru asa ceva.

  • Andrei, vineri, 06.06.2025 13:45

    Dacă e ceva ce nu-mi place la modelul actual e suprafața vitrată prea mica. Geamurile laterale ar fi trebuit sa fie mai jos cu vreo 5cm minim. Îi dă un aspect de furgoneta, din lateral. Un model reușit și popular. Sincer, 4x4 nu e tocmai necesar, poate de aceea nici nu e o prioritate pentru Dacia.

  • Yeti, vineri, 06.06.2025 14:57

    Da, stiu "astea sunt preturile in ziua de azi", dar ca sa numesti o masina "masina poporului" ar trebui ca orice om sa si-o permita.

  • Matei_cel_nou, vineri, 06.06.2025 17:30

    "Orice om" nu și-a permis niciodată o mașină, nici măcar adevărata mașină a poporului. Și nici nu își va permite.