Consum

3.5

Așa cum am spus mai devreme, versiunea testată de mine oferă cea mai mare autonomie dintre toate versiunile disponibile. Concret, bateria cu o capacitate netă de 77 kWh garantează o autonomie de 598 de kilometri, conform standardului WLTP. Bateria poate fi încărcată cu o putere de până la 135 kW, iar repriza de încărcare de la 10% la 80% durează 28 de minute. Consumul mediu oficial este de 14.6 kWh/100 km.

Mașina a fost testată la temperaturi scăzute, de maxim 7 grade Celsius. Am preluat-o cu bateria încărcată la 100% și cu o autonomie, afișată în bord, de 398 de kilometri. Chiar dacă 200 de kilometri au dispărut din cauza temperaturilor mici, Ford Capri primește un sistem de precondiționare, care încălzește bateria înainte ca tu să pleci la drum.

În mediul urban am obținut un consum de 35.7 kWh/100 km, la o viteză medie de numai 16 km/h, din cauza traficului cu care ne-a obișnuit Bucureștiul. După un tur pe autostradă, Ford Capri a returnat un consum de 24.3 kWh/100 km, la o viteză medie de 115 km/h și pe o distanță de aproximativ 70 de kilometri. Pe drumul național am avut cel mai mic consum, de 17.5 kWh/100 km, la o viteză medie de 70 km/h și pe o distanță de 90 de kilometri. Consumul pe termen lung afișat în bord a fost de 24.9 kWh.

Când a venit momentul să predau mașina, am returnat-o cu 25% baterie rămasă și cu o autonomie rămasă de puțin peste 90 de kilometri. Așadar, consumul a fost departe de cel oficial. Dar, așa cum am spus, temperaturile mici au fost un factor determinant.

Pentru că are la bază platforma MEB, noul Ford Capri este înrudit cu mai multe modele din Grupul Volkswagen. Cele mai apropiate, ca preț și ca dimensiuni, sunt Volkswagen ID.5, Skoda Enyaq Coupe și Cupra Tavascan. Desigur, există și alți rivali din afara grupului german. Aici voi mai include Peugeot e-3008 și Tesla Model Y.

Așadar, cum se compară Ford Capri cu rivalii săi la capitolul consum? Mai întâi încep cu Volkswagen ID.5, care împarte exact același motor cu Capri. Modelul german are un consum oficial de 16.1 kWh/100 km. Mai departe avem Skoda Enyaq Coupe, din nou cu același motor de 286 cai putere, dar de această dată cu un consum oficial de 14.5 kWh/100 km. Cupra Tavascan are un consum mediu de 15.6 kWh/100 km. Tot cu același motor.

Cât despre rivalii din afara platformei MEB, Peugeot e-3008 are un consum oficial de 14 kWh/100 km, în timp ce Tesla Model Y promite un consum de 13.9 kWh/100 km.

Cu privire la autonomie, Volkswagen ID.5 poate să acopere 550 de kilometri. Skoda Enyaq Coupe și Cupra Tavascan propun o autonomie de 596 de kilometri, respectiv de 547 de kilometri. De partea cealaltă, Peugeot e-3008, cu un motor apropiat ca putere de cel al lui Capri, are o autonomie de 700 de kilometri, în timp ce Tesla Model Y poate să meargă 500 de kilometri în versiunea cu motor de 299 de cai putere și baterie de 62.5 kWh.

  • Jian de la Calafat, luni, 23.02.2026 16:41

    Asta nu-i maşină, ci reprezintă doar capriciul acelora care mai trăiesc cu impresia că ştiu cu ce se mănâncă locomoția.

  • @Calafat, luni, 23.02.2026 17:00

    hai du-te la somn ca numai balarii vorbesti

  • Jian de la Calafat, luni, 23.02.2026 18:20

    @@ Meriți altoit cu arborele cotit !