Interior
Noua generație a lui Mondeo duce la următorul nivel spațiul disponibil la bord față de ce oferea predecesorul său, apreciat și el pentru habitaclul spațios oferit. Spațiul este dedicat în principal ocupanților, portbagajul nefiind cel mai mare din segment (Passat Variant are coronița de premiant la acest capitol cu 650 de litri, în timp ce Mondeo are 525 litri). Există modele cu portbagaje mai mici în segment, dar niciunul nu are sub 500 de litri.
Spațiul oferit ocupanților permite suficient loc pentru trei bărbați adulți în spate atât timp cât ocupantul locului central nu este mai înalt de 185 cm. Dacă tot vorbim despre acele locuri, sunt și ele confortabile, dar centurile cu airbag disponibile doar pentru acestea (în standard) necesită o mică perioadă de acomodare, pentu că nu se ”trag” la fel ca variantele convenționale folosind metoda pe care probabil o aplicăm cu toții, ci este necesară o metodă care să extindă ambele părți ale centurii în același timp înainte de a cuprinde pasagerul.
În ceea ce priveşte locurile din faţă, spaţiul este mai mult decât suficient, iar scaunele pot fi comandate și într-o variantă ”Multi-Contour”, cu 11 pernițe de aer reglabile electric care promit confort pentru orice pasager. Chiar și scaunele standard sunt confortabile, au un profil corect și toate comenzile importante sunt la accesul șoferului.
Consola centrală este de calitate, dar are un format diferit de ceea ce ne așteptam. Anumite comenzi au fost mutate pe ecranul tactil, în timp ce altele au o configurație diferită. Sistemul de comandă al temperaturii asigurate de climatizare nu mai are rotițe, ci butoane efective cu +/-.
Nouă consolă centrală este lată și are un spaţiu de depozitare generos, amplasat la baza sa, în fața schimbătorului de viteze. E o soluţie similară cu ceea ce găsim la unele modele Volvo la nivelul consolei.
Fiind vorba despre o echipare superioară, respectiv vârful gamei Mondeo până la apariția noului Mondeo Vignale, majoritatea materialelor sunt atent finisate și de calitate. Totuşi, unele elemente - cum sunt cele din plastic aflate la nivelul genunchilor șoferului sau chiar mai jos de acest prag - sunt mai tari decât cele de pe partea superioară a bordului și nu au aceeași granulație plăcută. Aranjamentul consolei centrale dă senzația de simplitate pentru că are butoanele despărțite de spații generoase, în timp ce volanul pare să fie prea alomerat din cauza comenzilor simetrice care au aceleași forme și sunt aproape plate la atingere. Acest lucru necesită o perioadă de acomodare mai mare de câteva ore pentru a le reține poziția și a le folosi fără să le privești.
Extrem de amuzant cum incercati sa mascati consumul cand este un pic mai mare decat asteptarile publicului ... poate ar trebui sa informati publicul ca un motor turbo, cu patru cilindri, care trage o masina de peste 1,5t, va consuma mai mult decat un diesel de 1.5 pus pe un logan de 900kg. Este o masina mare, cu un motor "mare" si consuma, nu ai cum s-o intorci din pix ... 7-8% pe un drum virajat pe care te mai dai din cand in cand la pedala, este mult dar este cinstit pentru cata masina ai sub fund, nu vad de ce ar trebui sa incercati sa ascundeti asta. Impresionant bordul asta nou, bine ca au renuntat la milioanele de butonase de la precedenta iteratie.