Tehnologie

4.5

Noua generație Hyundai Kona primește un ansamblu de bord complet digital și curbat, cu două afișaje de câte 12.3 inch pentru instrumentarul de bord și pentru sistemul multimedia.

Sistemul multimedia este bine pus la punct. Navigarea prin meniuri se face ușor și este intuitivă, mai ales datorită butoanelor fizice de sub ecran, iar sistemul în sine se mișcă foarte rapid și fără întreruperi.

Instrumentarul de bord își schimbă afișajul în funcție de modul de rulare. Din ecranul central poți să schimbi suplimentar afișajul bordului pentru un aspect mai apropiat de cel tradițional. Apropo de instrumentar, acesta este foarte ușor de citit. Conexiunea wireless cu Android Auto a mers rapid și fără probleme pe toată durata testului.

Ca dotări, mașina mea de test a avut un sistem de păstrare a benzii de rulare, un cruise control adaptiv și un sistem de monitorizare a șoferului. Sistemul de păstrare a benzii se face simțit printr-o mișcare subtilă a volanului, care te ghidează înapoi către centrul benzii.

Uneori, acest sistem este puțin prea sensibil, mai ales când trebuie să calci pe dungile albe pentru a evita un obstacol pe marginea șoselei, iar la drumuri lungi, în special rurale, sistemul poate deveni ușor enervant.

Cât despre pilotul automat, acesta îți oferă posibilitatea să reglezi distanța față de mașina din față. Fiind adaptiv, sistemul preia accelerația, frânarea și direcția, chiar și la viteze de autostradă.

 

  • aha, luni, 16.06.2025 13:26

    Stai, boss, ca nu inteleg. Masina a luat 4 stele la testele Euro NCAP, dar voi ii dati 3.5 stele la capitolul Siguranta? Cum mai si vine asta?

  • eu, luni, 16.06.2025 13:33

    consum excesiv specific coreenilor. poate ca in 2005 inca ar mai fi mers, dar in 2025 in niciun caz.

  • N, luni, 16.06.2025 14:05

    @ Automarket E adevarat ca Hyundai i10 nu se mai fabrica?

  • ds, luni, 16.06.2025 14:33

    Și farurile și stopurile sunt așezate total aiurea, nu numai ca aspect dar și pentru integritatea lor. Sunt fix în locurile cele mai vulnerabile. La banii ăștia aș prefera oricând, să zicem, așa, la întâmplare, o Skoda Octavia 1.5 TSI de 150 cp.

  • daniel, marţi, 17.06.2025 11:36

    De ce cu motor pe benzina cand au si hibrida si full electrica? De fapt au proiectat prima data modelul electric iar celelalte motorizari sunt pe aceeasi platforma.

  • SJTEO, marţi, 17.06.2025 12:46

    Masina scumpa 27 de mii de euro , consum mare , plastice tari la greu in interior , urata ca forma din punctul meu de vedere . Nu cred ca in Romania au sa rupa cu vanzarile cel putin nu in varianta asta top cu motor pe benzina . Poate la full hybrid au sa fie cereri mai mari .