
Consum
Aici ai de făcut o alegere, pentru că poți opta pentru două versiuni de baterie cu capacități diferite. La bază, primești o baterie de 56.2 kWh care îți asigură o autonomie de 402 kilometri. Noi am testat versiunea cu baterie de 67.1 kWh. Astfel, ai parte de o autonomie WLTP de 482 de kilometri.
La o priză rapidă de tip DC, poți încărca mașina cu o putere maximă de 168 KW. Asta înseamnă că ai nevoie de doar 17 minute pentru a încărca de la 30 la 80% și de 24 de minute pentru a încărca de la 10 la 80. La o priză AC, unde încarci cu maxim 11 kWh, încărcarea de la 30 la 80% durează 3 ore.
Chinezii de la Leapmotor au declarat un consum mediu de 15.9 kWh/100 km, cifră de care te poți apropia cu un mers atent. Noi nu am făcut asta, deoarece am fost încântați de faptul că testăm o mașină cu roți motrice spate pe un drum plin de viraje, în mare parte în urcare.
Așadar, în limitele legale, am abuzat puțin de mașină. Cu toate acestea, consumul mi s-a părut mai mult decât decent, instrumentarul de bord afișând un consum de 18.8 kWh/100 km. Amintesc din nou că nu am avut zone de autostradă, în timp ce zonele urbane au fost puține și scurte.
Aceste cifre bune de autonomie și consum au putut fi atinse prin anumite artificii aerodinamice. De exemplu, capota a fost gândită astfel încât fluxul de aer să fie mai bun, iar jantele au profil aerodinamic.
Totodată, în față ai prize de aer reale spre zonele laterale, iar grila frontală din partea inferioară vine cu elemente active, lucru rar întâlnit în acest segment de preț. Asta înseamnă că B05 are un coeficient de doar 0.26.
Dacă ne uităm strict la dimensiuni (lungime de 4.43 metri și un ampatament de 2.73 metri) și la preț, va fi greu să găsim un rival pentru Leapmotor B05. Totuși, face parte dintr-un segment disputat, unde găsim modele precum Volkswagen ID.3, Kia EV4 sau Peugeot e-308.
Așadar, Volkswagen ID.3 poate fi comandat cu o baterie de 58 kWh care asigură o autonomie maximă de 492 kilometri. Puterea de încărcare maximă este de 105 kW, în timp ce consumul mediu declarat de Volkswagen este de 15.6 kWh/ 100 km.
Kia EV4 vine cu o baterie de 58.3 kWh care asigură o autonomie de 410 kilometri. EV4, cu această baterie mică, are o putere de încărcare maximă de 100 kW, iar consumul mediu este de 14.6 kWh/100 km.
Peugeot e-308 are o baterie tot de 58.3 kWh/100 km, în timp ce puterea maximă de încărcare este de 100 kW. Consumul mediu este de 15 kWh/100 km, în timp ce autonomia maximă este de 450 kilometri.
mise pare mie dar daca nici asta nu i rotunjoara nu stiu ce sa zic. mai ma gandesc si va transmit gandurile mele mai incolo. Macar pretul pare bun, bateria rezonabila si puterea la fel. Sper ca pe viitor sa vedem o colaborare Stelantis-Leapmotor, fiindca actual modelele stelantis sunt PRAF la capitolele masini electrice. De fapt nu stiu cat va fi colaborare, cat rebranduire directa a modelelor leapmotor sub sigla Peugeot sau Fiat, parca citisem ceva pe undeva