
Motor / Transmisie
Așa cum spuneam, Mazda are, încă, în ofertă un motor diesel de 3.3 litri, cu șase cilindri în linie. Dar, pentru cei care preferă un sistem de propulsie electrificat, sau care își fac prea multe griji cu privire la mediul înconjurător, japonezii le pun la dispoziție o configurație plug-in hybrid.
O întâlnim și pe CX-60, acolo unde a dovedit ce poate. Partea termică este asigurată de un propulsor de 2.5 litri, cu patru cilindri, aspirat natural, pe benzină. Un motor clasic în gama Mazda. Apoi vine partea de electrificare.
Motorul electric este amplasat între unitatea termică și cutia de viteze. Între cele două motoare a fost instalat un ambreiaj, care permite decuplarea propulsorului termic de transmisie. Așadar, Mazda a optat pentru un sistem ușor diferit, comparativ cu ceilalți producători.
Unitatea termică oferă 192 de cai putere și 261 Nm, iar motorul electric este capabil de 175 CP și 270 Nm. Deci, avem valori destul de apropiate. În total, sistemul oferă 328 CP și 500 Nm.
Puterea sistemului PHEV a rămas neschimbată, comparativ cu CX-60, dar, în cazul lui CX-80, are de pus în mișcare aproape 200 de kilograme în plus. Fără pasageri și alte bagaje. Dacă CX-60 PHEV are o masă la gol de 2.040 kilograme, CX-80 PHEV cântărește 2.240 de kilograme.
Acestea fiind spuse, greutatea în plus se simte, mai ales atunci când calci mai hotărât pedala de accelerație și te afli deja la o viteză de peste 60-70 km/h. Nu durează chiar o eternitate până să vezi trei cifre indicate de vitezometru, dar nu ești nici foarte departe.
Liniaritatea cu care sunt livrate resursele sistemului plug-in hybrid a fost preluată de la CX-60, dar inginerii Mazda au calibrat fin sistemul, astfel încât revenirea la viață a motorului termic să nu mai atât de sesizabilă.
Pentru că livrează puterea instant, motorul electric are suficiente resurse pentru a mișca cele 2.2 tone, atunci când tot greul cade pe el.
În modul de rulare Normal, sistemul PHEV prioritizează un rulaj electric, dar trezește mai des motorul termic la viață, comparativ cu alte sisteme de pe piață care "merg" preponderent electric până la golirea bateriei.
Transmisia este una automată, cu 8 rapoarte, dar nu are un convertizor de cuplu. Acesta a fost înlocuit cu un ambreiaj multidisc, în baie de ulei. Mazda a optat pentru această configurație și din rațiuni de spațiu, dar și pentru ca schimbarea treptelor să se facă ceva mai sportiv.
După ce au primit mai multe critici, în privința lui CX-60, inginerii au recalibrat cutia de viteze, așadar trecerea prin cele 8 rapoarte (mai ales la viteze mici) este mai fină.
De fapt inginerii au recalibrat cutia de viteze fiindca la sora-sa CX60 au dat o de gard : Iata ce se zvoneste pe net 1)the CX-60’s sense of ‘premiumness’ was let down by suspension that was too firm and a gearbox that was jerky and cumbersome. 2)Mazda has acknowledged that the ride quality, body control and transmission shift quality of the CX-60 luxury SUV wasn't right from launch 3)On the move, things with the CX-60 aren’t quite as positive. At low speed the calibration between petrol and electric power is a little clunky, with some alarming noises as the internal combustion engine and auto gearbox sort themselves out. etc, etc... lista poate continua