Mazda MX-5

1.5 Benzina (Skyactiv-G) 131CP Man6 Takumi

Consum

4.0

Vă ziceam că MX-5 se simte bine pe drumurile naționale. Nu mă refer doar la dinamică și la performanțe, ci și la eficiență. După un drum București-Sibiu-București, cu obstacolele binecunoscute de pe Valea Oltului, pot să trag următoarele concluzii. Rularea extraurbană liniștită îți aduce un consum de maxim 5.5 litri/100 de kilometri, ceea ce e foarte bine. Pe autostradă, consumul urcă ușor la peste 6 litri/100 de kilometri.

Dacă ne uităm în fișa tehnică, vedem că Mazda ne promite o medie de consum de 6 litri/100 de kilometri. Nu prea avem mulți rivali care pot fi introduși în comparație, însă este unul de care japonezii ar trebui să se teamă: Mini Cooper Cabrio. Consumul său este mult mai mic, adică 5.2 litri/100 de kilometri, deși are cu șase cai în plus. E drept, Mini Cooper Cabrio are tot un motor de 1.5 litri, dar turbo. Și tot turbo e și fratele de platformă Fiat 124 Spider. Culmea, el consumă mai mult decât MX-5-ul meu de test, valoarea medie anunțată de italieni fiind de 6.4 litri/100 km.

  • M, luni, 04.06.2018 15:53

    Frana de mana e tot Takumi su e de la Sapanta de Maramu?

  • oli, luni, 04.06.2018 16:16

    fratele de la fiat pare mai scump, 1.4 Multiair 140 CP MT E6 ~=27 700 in echiparea de baza

  • Kirotractor, luni, 04.06.2018 16:46

    Test bine scris și relevant pentru amatorii de MX-5, deși comparații cu alțe cabriolete similare nu prea-s posibile... fiindcă ele nu există (excepție: Fiat 124, o clonă nu chiar inutilă la care voi reveni.) Mini putea fi deci exclus din ecuație fără griji - nu doar fiindcă are 4 locuri (2+2 de fapt), ci mai ales fiindcă-i *totul față*. Și turbo... și mai scump, ș.a.m.d. Am condus ambele motorizări și d-aia subscriu la ideea că *micul* 1.5 atmosferic e cel puțin la fel de recomandabil ca 2.0-ul, mai ales în traficul nostru. Nu excelează prin reprize (pentru cei leneși cu schimbătorul), dar urcă vioi în ture și sună chiar mai bine decît cel de 160 CP. Completări: suspensiile parcă-s o idee mai seci (124 e însă mai confortabil decît ambele MX-uri), dar ruliul în viraje e destul de pronunțat - fără să afecteze ținuta de drum... pentru cei experimentați în *mirosirea* limitelor. Zgomotul interior e chiar deranjant la viteze mari (80 dbA nu prea rezonabili măsurați de nemți la 130 km/h), dar nu croazierele pe autostrăzi ar fi țelul cumpărătorilor de MX-5. Consumul e-n schimb rezonabil - deși nu cu mult mai mic decît al 2.0-ului, dar sub al setosului 1.4 T Fiat. Care poate fi preferat de unii mai comozi datorită cuplului remarcabil din ture joase, portbagajului o idee mai încăpător ori pur și simplu designului mai *altfel*. (n.b. Nicio problemă cu prețul de listă mai mare - Fiat e darnic cu reducerile-u ultima vreme... spre deosebire de Mazda. ;-)) Să nu uit: mă mir că Bogdan (care are are sigur peste 1,80 m) nu s-a plîns de habitaclul cam claustrofobic - nu și pt cei 1,70 m ai mei. Concluzie: a 4-a generație Miata se apropie într-adevăr cel mai mult de senzațiile oferite de condusul unei motociclete - inclusiv ca implicare cumva... fizică. Chestie care - iar scriu prea mult, știu - rămîne primul factor *adictiv* pentru pasionații celor două roți, senzația de libertate a pasagerilor moto fiind amplificată pentru cel de la ghidon de satisfacția controlării *fiarelor* care iartă mai puține greșeli decît *conservele*. :-)

  • Scrooge, luni, 04.06.2018 18:41

    @oli....fratele de la fiat e posibil sa fie mai scump dar...1. La Fiat obtii reduceri mai mari decat la Mazda (asa zice gura targului)....2. desi au aceeasi platforma daca le pui una langa alta ai sa observi ca la Fiat primesti "mai multa" masina :) are cam vreo 15 cm in plus la lungime.

  • someone, luni, 04.06.2018 18:42

    oare skyactive-x va fi si pe motorul de 1.5 ? pentru ca un astfel de motor pe un mx5 ar fi incredibil

  • Kirotractor, luni, 04.06.2018 19:53

    @)Scrooge: Corect, 124 Spider e mai lung cu 14 cm, de unde și portbagajul ceva mai mare (140 vs 130 l - nesemnificativ zic eu.) ...Ampatamentul fiind totuși identic(2,31 m), consolele Fiatului sînt mai lungi - prea lungi zic eu, chestie care nu pică prea bine estetic (altă părere strict subiectivă, unora plăcîndu-le mai mult 124 cu farurile lui *supărate*.) Designul originalului (124 Spider conceput de genialul Tom Tjaarda, Dzeu să-l hodinească - ne-a părăsit acum fix un an) îmi pare deci mai reușit decît actualul, care nu-i totuși un rateu. Alte cifre pt *contabili* :-) (prea puțin relevante și ele, gusturile fiecăruia fiind decisive-n alegere): - 975 kg fără șofer Miata 1.5 131 CP / 1.050 kg 124 1.4 T 140 CP - Sprint 0-100 real 7,8 s / 7,3 s (declarat 8,3 s / 7,5 s.) ...dar repriza 80-120 km/h în a VI-a 15 s / 8,6 s. - consum mediu (fără forjare) cca. 7 l/100 km vs. + 8 l / 100 km.

  • unu, miercuri, 06.06.2018 11:08

    ...cand primesti mai multe informatiii in comentarii decat in articol...bine @kirotractor.