Design
Primul CLS a fost o revoluție vizuală și întorcea capete pe stradă pentru că pachetul estetic era pur și simplu irezistibil. Eram în 2004, an în care nu exista încă nici măcar Passat-ul B6, de exemplu, deci apariția unui coupe sedan cu forme atât de fluide și curate a echivalat cu o minune estetică de proporții. CLS a devenit brusc visul oricărui pasionat Mercedes și nu numai, fiind una dintre mașinile care au definit o eră premium.
Astăzi, CLS rămâne același coupe-sedan cu profil senzual și agresiv, însă noile detaliile frontale cu blocuri optice angulare au fost primite cu un entuziasm moderat de fanii mărcii. Asta și pentru că CLS a prezentat în premieră noul limbaj de design Mercedes, cel care ulterior, la nicio lună distanță, urma să fie prezent și pe Clasa A. Iar asemănările dintre cele două modele la nivel frontal sunt masive, ceea ce nu e tocmai un avantaj pentru mașina mai scumpă. În acest caz, CLS.
Per total, însă, rezultatul final al operației estetice venite odată cu a treia generație a modelului german este o creștere sensibilă a nivelului de agresivitate pe care-l are CLS pe șosea. Cu botul "coborât" de așezarea și forma blocurilor optice și cu profilul în trei volume din care cel posterior e practic "ascuns" de arcul plafonului, CLS mută switch-ul spre dinamism în dauna eleganței. În special în versiunea cu pachet exterior AMG, așa cum se întâmplă în cazul mașinii noastre de test.
Ca stil - nu doar exterior - tot prima generație CLS îmi pare cea mai reușită. Nici asta nu-i rea, în ciuda asemănării frontale cu A-Klasse. Oricum, cred că-i preferabil un CLS Diesel de 340 CP suficient echipat la 75.000 unui A-Klasse super-dotat de 116 cai la 60.000... :-) Nu pot digera însă-n continuare integrarea (imposibilă de altfel) în *peisajul* bordului a mega-display-ului ăla dreptunghiular. Nu-s fan diesel și nici pacheboturi - fie ele rafinate -, dar, dac-aș fi, aș alege CLS-ul vs. A7 ori Seria 6. P.S: De remarcat că exact modelul ăsta a consumat în testul de consum ADAC (botezat de nemți eco-test) exact cît Volvo XC40 de 190 CP - adică 6,8 litri motorină/100 km. ...O cifră incredibil de mică, fie și adoptînd un stil de conducere *normal* = legal (fiindcă asta-i de fapt esența *eco-testului*.)