Interior

4.0

Atunci când mă uit la planșa de bord, mă gândesc la o piesă de mobilier de lux. E o "etajeră" frumos lucrată, cu inserții din lemn și din aluminiu și cu cele mai frumoase guri de ventilație din lume. Însă, ca pe orice etajeră, se pune praful. Și chiar se adună impurități în colțul din dreptul șoferului, la îmbinarea ecranului cu bordul.

Materialele din partea superioară sunt admirabile, planșa de bord este moale, însă imediat ce cobori mâna o să fii dezamăgit. Plasticul e tare și neprietenos. Inclusiv pe consola centrală și în jurul cotierei.

Sunt suficiente spații de depozitare la nivelul portierelor față și spate, cotiera este și ea generoasă, iar spațiul pentru telefonul mobil este bine gândit și vine cu încărcare prin inducție (una chiar foarte eficientă).

Pe locurile din spate o să fii uimit de spațiul disponibil pentru picioare. Este mai mult decât generos. Mai ales pentru un model compact. Ai o banchetă care poate glisa pe o distanță de 14 centimetri (opțională), pentru a garanta mai mult loc în portbagaj.

Aici, capacitatea maximă este de 385 de litri, mai puțin cu 50 de litri comparativ cu un model asemănător, care nu are o baterie serioasă pentru sistemul hibrid, sub podea. Toate modelele PHEV din acest segment sunt afectate de acest sindrom, dar unele oferă mai mult spațiu. Volvo XC40 are la dispoziție 452 de litri, Audi Q3 se oprește la 380 de litri, iar Tonale e la egalitate cu modelul din Stuttgart: 385 de litri.

Ergonomia este la nivel înalt, după ce te obișnuiești cu faptul că ai schimbătorul de viteze pe coloana de direcție, în locul manetei pentru ștergătoare. Asta duce o multitudine de funcții pe maneta din partea stângă, care nu e doar semnalizator, ci și zona în care te vei îndrepta când afară plouă.

Nici cu butoanele sensibile la atingere de pe volan nu sunt foarte împăcat, dar, spre deosebire de alte modele Mercedes-Benz, pe GLA doar anumite funcții sunt rezervate aici.

  • GT, miercuri, 12.07.2023 23:57

    Putina documentare n-ar strica... GLA 250e nu are suspensie independenta pe spate nici macar ca optiune. Vine cu bara de torsiune. Iar la capitolul consum, sigur nu ati incurcat pe cel din oras cu cel de autostrada? In conditiile in care bateria e descarcata, in oras ar trebui sa consume undeva pe la 9-10 l /100km in timp ce pe autostrada nu ar trebui sa depaseasca 6 - 6,5 l /100km, considerand un stil de mers normal dar si un trafic normal .

  • Andrei, joi, 13.07.2023 20:55

    Nu au incurcat, in oras merge hibrid si au avut si bateria plina. Pe autostrada consuma cat un 3 litri turbo pe benzina :) Poza aia cu urmele de degete in compartimentul motor, hmm.

  • GT, joi, 13.07.2023 21:48

    Pai se mentioneaza clar ca valorile alea au fost obtinute cu bateria descarcata. Daca folosesti bateria poti obtine chiar si mai putin in oras fara probleme.

  • Test, vineri, 14.07.2023 16:36

    Am un A250e sedan cu același sistem de propulsie. Am avut autonomie electrică pana la 74 km (între 15 și 25 de grade) iar la un circuit prin România de 1200 km (foarte putin autostrada) am obținut un consum de benzina de 3.8. Probabil mașină este mai aerodinamică și mai ușoară decât GLA 250e.

  • Andrei, duminică, 16.07.2023 13:05

    Poti consuma 3.8% daca pleci mereu cu ea incarcata si mergi incet, 1200km in mai multe zile. Daca faci 1200km continuu vei avea 8-9% pe autostrada si vreo 7% pe dn-uri.

  • @Andrei, luni, 17.07.2023 13:57

    În cei 1200 km nu am încărcat niciodată mașină (la priza) desigur s-a încât singura la cobarari și am ajuns acasă cu 57% baterie. Cu fiecare mașină trebuie sa înveți sa mergi.

  • andrei, miercuri, 19.07.2023 13:24

    mda, cu un bmw mild hybrid scot pe autostrada net mai putin cu o masina de 1.6 tone, adica vizibil sub 7. si nici nu mai am grija incarcarii bateriei. e mai utila prin oras asta plug-in. dar.....de ce ai lua un suv pt oras????? ca nu are logica.