Design
Reacția inițială a fanilor la momentul lansării noului S-Class a fost mixtă, probabil pentru prima oară. Unii s-au plâns de formele un pic prea rotunjite ale modelului german. Ulterior, când au văzut ce au propus alții în același segment, cel mai probabil chiar și cei mai aprigi critici ai modelului din Stuttgart și-au revizuit atitudinea.
Există însă o explicație pentru această formă, cum există una și pentru mânerele retractabile: aerodinamica. S-Class se poate mândri cu un coeficient de rezistență la înaintare de doar 0.22 cd.
Sigur, nu e un element esențial de care trebuie să țină cont o astfel de limuzină, dar ajută atât pe parte de autonomie, cât și de zgomot perceput la interior.
Mașina este elegantă și discretă per total. Paleta de culori este conservatoare, în stilul clasic Mercedes-Benz, iar singurele elemente care mai atrag atenția sunt farurile, care pot avea o inserție albastră în interior, dacă au tehnologia Digital Light.
Per total, S-Class a fost întotdeauna o apariție discretă, dar impunătoare, iar noul model nu se îndepărtează de această rețetă în niciun fel.
Masina costa 180000 euro, iar compartimentul motor este atat de murdar si de prafuit, sters cu o carpa...Cum sa dai o masina murdara la testdrive?