Consum
Când ai o soluție hibridă care îți permite o rulare pur electrică de câțiva zeci de kilometri, atunci consumul de carburant în regim mediu poate fi ridicol de mic. Cu condiția să încarci regulat bateria și să te bucuri de autonomia aia electrică.
În cazul lui Outlander PHEV, Mitsubishi promite un consum de 2.0 litri/100 de kilometri. Cu bateria încărcată eu am scos undeva la 3.7 litri/100 de kilometri prin oraș. Asta pentru că benzinarul a mai pornit atunci când am forțat nota și n-am rulat doar electric. După ce s-a epuizat energia din baterie, consumul urban a fost undeva între 8.5 și 9.5 litri/100 de kilometri. De asemenea, în mediul extraurban, consumul a fost de 7.5 litri/100 de kilometri.
Așa cum spuneam și la începutul testului, Outlander PHEV nu prea are rivali direcți, deci valorile sale de consum și performanțele nu pot fi raportate la alte modele din segment. Spre exemplu, noul Honda CR-V Hybrid consumă în medie 5.5 litri/100 km.
Când vine vorba de încărcarea bateriei, e bine de știut că o puteți face și de la prize rapide, găsite de obicei în parcările marilor centre comerciale de la noi din țară. Are o conexiune CHAdeMo, ceea ce înseamnă că de la o priză de 50 kW o să reușești să încarci bateria în proporție de 80% în doar 25 de minute. S-ar putea să petreci mai mult timp la casa de marcat a supermarketului.
De la o priză de uz casnic, bateria lui Outlander PHEV se încarcă în puțin peste cinci ore. Asta înseamnă că dimineața poți găsi un Outlander încărcat 100% dacă stai la casă și ai acces la o priză în garaj.
Crossover-ul hibrid poate recupera energie și în timpul mersului. Șoferul poate regla nivelul de recuperare al energiei irosite la frânare cu ajutorul padelelor din spatele volanului. Acestea sunt mari și au un finisaj bun.
Apreciez faptul ca ati pecizat conumul dupa epuizarea bateriei. Este o diferenta f mare in general. De la 2 litri in fisa tehnica la 9 litri in viata reala pe dstante mai lungi de 50 km.