Tehnologie
La lansare, în 2019, Nissan Juke promitea să devină cel mai tehnologizat model al companiei japoneze. La acel moment, promisiunea era validă, dar trei ani sunt o perioadă foarte lungă în acest domeniu, având în vedere cât de repede evoluează lucrurile în materie de tehnologie auto.
Juke pare un pic în urma rivalilor săi. Instrumentarul de bord este parțial digital, iar ecranul din mijloc are o diagonală de 7 inch. Acesta pare să fie ceva cam mic, comparativ cu ce oferă rivalii (adică ecrane de 10 sau 12 inch).
De altfel, pe modelul hibrid vei observa că instrumentarul de bord e subtil diferit, pentru că în locul tradiționalului turometru analog din partea stângă, vei găsi un indicator de putere.
Ecranul sistemului multimedia a crescut și el, de la 7 la 8 inch, dar are o grafică destul de învechită, iar meniul nu e tocmai intuitiv. Din fericire, ai la dispoziție Android Auto și Apple CarPlay pentru a mai remedia din aceste carențe. Oricum, cine mai folosește sistemul nativ de navigație al mașinii în ziua de azi?
Pe de altă parte, Juke vine cu o cartelă SIM la bord care are și internet. Mai găsești faruri full LED care îmbunătățesc vizibilitatea cu 10 metri și chiar un asistent Google, care ajută la dictarea destinațiilor sau la căutarea unui restaurant. Este disponibilă și aplicația de mobil My Nissan, care poate comanda mașina de la distanță și poate introduce un traseu direct în navigația mașinii.
Sistemul audio Bose, opțional, trebuie și el menționat, mai ales din moment ce acesta include și două difuzoare integrate în tetierele scaunelor față pentru o experiență unică.
Nici la precedentul model fața nu era foarte atractivă, dar la noul model farurile parcă sunt din alt film, sunt singurele elemente rotunde din toată arhitectura mașinii. În altă ordine de idei, din ceea văd că "În total, mașina se poate baza pe 143 CP și un maxim de 148 Nm cuplu.", înseamnă că are cuplu cam cât un Stepway cu CVT, care are cuplul cel mai mic din gamă, respectiv 142 Nm, dar stă foarte bine la cp.