Calitate / Pret
Noul Nissan Qashqai pleacă de la 18.700 de euro, ceea ce înseamnă la fel de mult ca un Skoda Yeti şi ceva mai mult decât Mitsubishi ASX şi Suzuki S-Cross.
Trebuie să ne refeirm însă la motorizarea testată de noi, cea de 1.6 litri şi 130 de cai putere. Socotelile încep de la 22.800 de euro, însă dacă alegeţi o echipare superioară şi o cutie X-Tronic valoarea poate urca până la 30.000 de euro. Cu câteva opţionale în plus, exemplarul nostru a bifat o valoare totală de 31.500 de euro. Toate acestea fără tracţiune integrală.
În curtea rivalilor conaţionali de la Mitsubishi găsim un ASX care ne propune un diesel de 2.2 litri (deci mai mulţi bani pentru impozitul anual) cu transmisie automată, nivel de echipare superior şi tracţiune integrală pentru 30.500 de euro.
În cazul lui Suzuki S-Cross comparaţia nu este atât de potrivită, având în vedere că versiunea diesel de 1.6 litri poate primi tracţiune integrală, însă nu şi cutie automată. Cel mai important de ştiut? Cea mai scumpă versiune diesel a lui S-Cross ajunge până la 26.000 de euro, deci mai puţin decât în cazul lui Qashqai.
Nu în ultimul rând ne oprim şi la Yeti, care ajunge chiar şi la 32.000 de euro în versiunea 2.0 TDI cu DSG, 4 Motion şi nivel de echipare de top.
Am si eu o intrebare pentru AutoMarket sau pentru cunoscatori: In poza 22 in dreapta butonului pt activarea/dezactivarea ESP-ului exista niste locuri goale unde se pare ca ar mai fi trebuit sa fie butoane...Pe alte piete exista acolo butoane in plus pentru alte dotari inexistente pe piata europeana? Multumesc! P.S. Imi place mult masina.