Consum
Dacă motorul este împrumutat de la fratele mai mic e-208, e clar că bateria vine tot de acolo. Vorbim despre același acumulator cu o capacitate totală de 50 kWh, din care pot fi folosiți doar 47.5 kWh. Este suficient pentru a asigura o autonomie totală de 310 de kilometri, cel puțin dacă ne luăm după cifrele oficiale, calculată în regim WLTP.
În mod real, autonomia va fi clar mai mică. Depinde foarte mult unde veți folosi mașina. Dacă vorbim despre o utilizare urbană, atunci puteți să vă bucurați de aproximativ 280 de kilometri autonomie. Dacă folosiți și funcția de recuperare a energiei, adică treapta B de pe levierul transmisiei, fiecare ridicare a piciorului de pe accelerație va aduce energie în baterie.
Însă nu veți putea conduce mașina fără să apăsați frâna, așa cum se întâmplă în cazul lui Nissan Leaf. Aici decelerarea nu este atât de accentuată.
Consumul înregistrat pe parcursul testului a fost de 20 kWh, peste cel oficial, calculat în regim WLTP, adică 15.3 kWh. De aici și diferența dintre autonomia anunțată și cea reală.
Una peste alta, cred că e-2008 poate fi un SUV cu o autonomie confortabilă dacă rulezi în modul urban și folosești funcția de recuperare.
În segment, e-Soul și Kona electric în versiunile de 136 CP, cu baterie de 42 kWh, asigură autonomii mai mici, de aproximativ 300 de kilometri, însă destul de apropiate de cea a lui e-2008, în ciuda capacității mai mici. Asta și pentru că mașinile sunt mai eficiente. Consumul lor este mai mic decât cel al lui e-2008: 15 kWh în cazul lui Kona electric și 14.5 kWh în cazul lui e-Soul.
În segment mai avem un rival: Mazda MX-30. Modelul vine cu o baterie destul de modestă, doar 35.5 kWh, și o autonomie de numai 200 de kilometri. Și consumul este destul de ridicat, valoarea oficială fiind de 19 kWh/100 de kilometri.
Cum rămâne însă cu încărcarea? Peugeot și-a făcut temele și s-a pregătit pentru un viitor în care prizele de 100 kW vor deveni obișnuință. Acum, prizele cu astfel de capacități sunt o rara avis în România.
Așadar, Peugeot e-2008 poate trage până la 100 kWh de la o priză rapidă, situație în care poate încărca 80% din baterie în doar 30 de minute. De la un wallbox de 7.4 kW, încărcarea durează 7 ore și 45 de minute. Cuplat la o priză de uz casnic, e-2008 ar fi bine să fie lăsat peste noapte, întrucât are nevoie de 16 ore pentru un plin de baterie.
Dacă ne uităm la Soul electric și Kona electric, vedem că mașinile sud-coreenilor pot trage maxim 50 kWh de la o priză rapidă, ceea ce lungește considerabil timpul de încărcare. E valabil și pentru Mazda MX-30.
"Motorul este asociat unei cutii automate cu o singură treaptă, care își face bine treaba și rămâne destul de intuitivă. Răspunde bine și la cerințele tale de retrogradare." Pai....unde mai retrogradeaza, in N?