Consum

4.0

A trecut ceva timp de când am testat ultima oară o mașină cu motor diesel. Aproape uitasem de ce această tehnologie a devenit preferata multora acum câțiva ani.

Conform producătorului francez, 308 ar trebui să aibă un consum mediu de 4.7 l/100 kilometri. Momentan, nu avem date oficiale pentru toate tipurile de exploatare. Cu toate acestea, consumul mediu obținut de mine a fost în jur de 6 l/100 kilometri, în condițiile în care 75% din timp l-am petrecut în traficul unui București aglomerat.

Defalcate pe categorii, consumurile înregistrate după 3 zile la volanul lui 308 arătau așa: 7 l/100 km în oraș, 4.5 l/100 km în regim de Drum Național și 5.9 l/100 km pe autostradă. Cu asemenea numere, cel mai probabil poți obține o autonomie de până la 800 de kilometri cu un plin, în funcție de modul de exploatare.

Rivalii lui 308 se află de ambele părți ale baricadei din acest punct de vedere. Cel mai important dintre aceștia, adică VW Golf, pretinde un consum mediu de 3.9 l/100 kilometri, în versiunea cu motor de 2 litri TDI și cutie automată DSG.

Renault Megane, încă disponibil pentru comandă în versiune Hatchback, cu motor diesel (1.5 dCi, 116 CP) are un consum mediu declarat de 4 l/100 km atunci când este echipat și cu o transmisie automată, EDC.

Hyundai nu oferă modelul său din segmentul compact, i30 hatchback, cu motorizare diesel în Europa, ci doar cu motorul de 1.5 litri, pe benzină, de 160 CP. Cuplat la o cutie cu 7 rapoarte și dublu ambreiaj, modelul mild-hybrid din Coreea de Sud promite un consum mediu de 5.3 l/100 kilometri.

Un ultim rival demn de luat în seamă în acest segment este nou-venitul Skoda Scala, care poate fi echipat cu un motor diesel de 1.6 litri și o cutie automată DSG. În acest caz, Skoda estimează consumul mediu la 4.1 l/100 kilometri.

  • ., miercuri, 30.03.2022 12:54

    masina are toate aprecierile mele. dar am si o mica critica: latimea usor exagerata si garda la sol cam prea mica o vor face nu foarte usor de utilizat in tari nepuse la punct, precum ro.

  • quest, miercuri, 30.03.2022 20:49

    no, unde ai mai vazut scala cu motor 1,6 diesel?

  • Mircea Badea, joi, 31.03.2022 00:51

    se mai fabrica dizal? consumul ala nu il cred oricum. si cam grea..tipa dupa resoftare..

  • Mihai C, joi, 31.03.2022 09:18

    Are autohold?

  • DanG, joi, 31.03.2022 11:48

    Sunt impresionat de consumul excelent si in oras si in afara, dar pe de alta parte mi se pare ciudata o acceleratie de 10 secunde pana la 100 avand in vedere greutatea masinii. Stiu ca nu faci linii cu masina asta, dar in Romania ai nevoie adesea sa fortezi masina.

  • Moldovean, joi, 31.03.2022 14:18

    Tot mai des apare la mașinile noi, inclusiv crossovere problema spațiului îngust și senzația de claustrofobie pentru persoanele mai înalte de 1,80. Eu am 1,82 și am problema asta la multe mașini noi. Înainte puteai sta lejer și într-un Astra H. Acum la compacte e cam jale la aspectul ăsta. Majoritatea le fac tot mai mari pe exterior și se pare că tot mai înghesuite la interior.

  • ds, joi, 31.03.2022 14:43

    La cât este de frumoasă și la ceea ce se oferă în standard, 20.150 euro preț de plecare nu-i tocmai rău. ..."având în vedere că noul 308 are o greutate de doar 1.4 tone" - zice autorul, dar poate nu știe că un 307 cu motor de 2l, tehnologia anilor 2000, cântărește 1279 kg. Și revin cu o întrebare: ce înseamnă "sistem de recuperare a energiei - standard?"

  • Superior, joi, 31.03.2022 18:22

    @Moldovean - senzația vine de la înălțimea f mică. În principiu, mașinile clasice le-au turtit cât de mult ca să facă loc pe piață suv-urilor.

  • Dexter, joi, 31.03.2022 21:23

    Probabil cea mai frumoasa compacta, dar ergonomia interiorului e indoielnica tare. Am facut drive test anul trecut cu 2008, fratele crossover compact al lui 308, si principalul defect major a fost volanul in poala si prea mic. Oi fi eu prea conservator si obisnuit cu 'normalul', dar pozitia la volan a fost principalul factor care m-a determinat sa nu cumpar masina.

  • Ciprian, joi, 31.03.2022 21:41

    arată ff bine, păcat de motorul de tractor

  • ds, vineri, 01.04.2022 09:03

    @Dexter, 2008 e fratele mai mare al lui 208. 308 are pe 3008 frate mai mare.

  • Seriff, vineri, 01.04.2022 09:39

    Cifrele de consum sunt 100% reale, oricine a condus o masina cu acest motor poate sa confirme, motorul nu diesel e net superior oricarui motor, cuplu 300 nm la turatii joase, consum super mic, hipsterii cu vise de stecher sa manance seminte in parcare la kaufland stand la coada sa incarce masinile ECO.