
Tehnologie
Pentru că am avut de-a face cu echiparea de top GT, nu am avut parte de două ecrane separate pentru instrumentarul de bord și sistemul multimedia. Am fost răsfățați cu Peugeot i-Cockpit Panoramic, adică un display curbat HD de 21 de inch, care include atât instrumentarul de bord, cât și partea de media.
Sistemul multimedia are o grafică îmbunătățită, dar în continuare a avut niște momente când l-am prins în offside, în sensul în care a reacționat cu o oarecare întârziere la anumite comenzi. Așa cum spuneam, butoanele fizice lipsesc cu desăvârșire din habitaclu, iar tu ești nevoit să schimbi totul din sistemul multimedia.
Totuși, francezii s-au gândit la problema asta, așa că sub ecranul principal se află un ecran mai mic unde ai scurtături pentru toate meniurile sistemului. Conectivitatea la Apple CarPlay și Android Auto se face wireless și foarte rapid. Totodată, primești și o zonă pentru încărcat telefonul prin inducție.
Indiferent de nivelul de echipare pe care îl bifezi, trebuie să plătești în plus dacă vrei scaunele de top de pe 5008. Mă refer la scaunele cu tapițerie Alcantara REFLECTION. Amintesc că scaunele standard au reglaj manual, în timp ce acestea au reglare electrică și sunt certificate AGR.
Mai mult decât atât, pe lângă scaunele față încălzite, ai parte de ventilație, functie de masaj și funcție de încălzire pentru bancheta spate.
Este o masina frumoasa am avut-o in vedere in 2021 ( desigur vechea generatie ) cand am cumparat o masina noua . Pe atunci avea si motorizare adevarata pentru un astfel de suv ma refer la 2.0 hdi 180 cp . Acest motor in 3 pistoane doar se chinuie are valori de consum mari deci polueaza mai mult chiar daca este el " hybridizat " Nu stiu care sunt vanzarile Peugeot in Europa dar in Romania in 2024 Peugeot nu are nici un model in top 10 .