Motor / Transmisie
Desigur, cea mai mare schimbare pe care a adus-o noua generație Macan este faptul că poate fi cumpărată doar pur electrică. Clienții pot alege din 4 versiuni diferite: Macan, Macan 4, Macan 4S și Turbo, versiunea cu care am avut noi de-a face. Dacă am spune că cifrele pe care le oferă acest SUV sunt impresionante, am fi cam incorecți.
Asta pentru că noi ne-am jucat cu 639 de cai putere, niște cifre care nu demult erau găsite doar pe supercaruri precum Ferrari sau Lamborghini. Pentru că este un model electric, accelerația este instantă și aproape brutală, dar într-un mod progresiv, ceea ce o face ușor de modulat și de folosit la ieșirea din viraje.
În linie dreaptă, caii putere hrăniți cu energie încep să își arate "colții". Totuși, mașinile electrice tind să se plafoneze la viteze mari. Nu și Macan Turbo, pentru că pe autostradă, la o viteză de 115 km/h, doar apeși puțin mai tare accelerația, iar mașina țâșnește ca dintr-o praștie.
Din păcate, nu există setări ajustabile pentru regenerarea energiei la frânare. Totuși, de menționat faptul că tranziția între recuperarea energiei pe momentul frânării și frânarea mecanică propriu-zisă este imperceptibilă.
Macan Turbo are performanțele unui supercar de acum 20 de ani, după cum vei afla din rândurile următoare. Chiar și în ziua de astăzi, sunt puține mașini care vor pleca înaintea ta de la semafor, mai ales dacă ne gândim la niște SUV-uri de familie. Dar dacă 639 de cai putere sunt prea mulți pentru tine (ceea ce pot să înțeleg), atunci hai să îți spun și despre celelalte 3 versiuni.
Intrarea în gama Macan se face cu versiunea cu un motor electric pe puntea spate, iar asta înseamnă că primești 360 de cai putere. Dacă 360 de cai sunt prea puțini, te poți arunca la versiunea Macan 4, cu două motoare electrice, care oferă 408 cai putere. Menționăm și versiunea 4S, cu două motoare de tracțiune, care dezvoltă 519 cai putere.
Culoarea asta mirifică e gratis pentru că e de fapt culoarea grundului și nu i-au mai dat și cu vopsea. Denumirea turbo la o electrică este o păcăleală ( a la Iohanis) pentru că nu are nici o legătură cu turbina. În rest este o mașină elegantă și sportivă (dar doar varianta turbo că celelate se bat cu Volvo Ex 30 ca performanțe)