Consum

4.5

Dar de unde atâta energie pentru baterie pentru a putea pleca de pe loc electric de fiecare dată? Ei bine, fiind un HEV (Hybrid Electric Vehicle), Clio E-Tech e maestru la recuperarea energiei, mai ales pe frânare. Adaugă faptul că motorul termic poate funcționa ca un generator în toată această ecuație și obții răspunsul. Răspuns care se poate dovedi esențial pentru a înțelege cum ar trebui să obții consumurile raportate de Renault.

Conform acestora, Renault Clio E-Tech Hybrid ar trebui să aibă un consum mixt de 4.3 litri/100 km. Ușor de atins? Depinde cum conduci. Eu am reușit un mixt de 5.5 litri/100 km, dar cu mai mult de 50% din timp petrecut în oraș. Pe autostradă am atins un vârf de 7 litri/100 km, dar trebuie să recunosc că acolo s-a simțit cel mai inconfortabil modelul francez.

Mult, puțin? Un răspuns putem primi prin comparația cu rivalii cei mai apropiați. Aceștia sunt Honda Jazz și Toyota Yaris, dacă ne luăm după caracteristicile propulsorului de sub capotă.

Ei bine, Toyota anunță un consum de 3.9 litri/100 km oficial pentru Yaris hibrid, în timp ce Honda Jazz urcă până la 4.5 litri/100 km. Evident, lucrurile stau puțin altfel în realitate.

  • Total irațională, marţi, 23.01.2024 14:04

    decizia de a elimina pe Mk 5.2 motorizarea 1.3 Tce. ( 130 CP/EDC - 140 CP/MT6 ) Practic, Renault nu doar ca a vulnerabilizat acest reper al clasei mici, ci practic s-a autosabotat.

  • nsrei, marţi, 23.01.2024 14:18

    sigur clio este un model iconic si desirabil deasemeni f manevrabil este bine ca a ramas o masina de clasa mica avem nevoie de asa ceva a fost candva pe lista mea foarte scurta de masini de oras alaturi de szuki swift sau mitsu space star (fostul colt) dar faceliftul e naspa, partea frontala arata ca un pom de craciun. este un facelift urat, la fel cu m a fost la fosta generatie octavia, care la facelift a fost horror

  • PMC, marţi, 23.01.2024 14:53

    Exista legendarul 1.5 dCi. Din pacate doar cu manuala. Ala e de luat. Mie mi-a soptit o veverita ca poti sa-l iei pe la 16000 bine dotat. ;) Stiu.. stiu... o sa ziceti ca nu trebuie motor diesel pt oras. Ba trebuie. Noile motoare Diesel se incalzesc rapid si nu suferi de frig nici iarna in el. La drumurile din romania, fara autostrazi, probabil scoti un consum pe la 4L/100km, ceea ce e impecabil. De ce sa iei complicaciunea asta cu 3 motoare si baterii si toate bazaconiile in loc sa iei formula consacrata?! Las sa-si rupa altii gatul si bugetu' cand se strica sofisticaciunea asta inutila.

  • Adi, marţi, 23.01.2024 16:35

    Masina e draguta, preturile nesimtite, ca la majoritatea masinilor actuale.

  • @PMC, marţi, 23.01.2024 16:51

    domnu expert mai bine te-ai documenta despre sofisticaciune ca sa intelegi cum functioneaza sistemul si sa nu mai fii asa speriat de eventuala lui stricare. care apropo, nu se va intampla pentru ca e destul de idiot-proof, deci nici sa vrei si nu-l poti strica, ca la hsd-ul toyotei. inca ceva domnu expert care ne recomanzi diesel in oras. vezi ca hiba cu incalzirea grea a motorului diesel n-are treaba cu faptul ca ar suferi cineva de frig in masinile diesel. ideea cu incalzirea dieselului are in vedere uzura excesiva din intervalul de timp pana cand uleiul ajunge la temperatura optima de functionare, atunci cand tolerantele dintre componente asigura frecari minime. iarna timpul necesar incalzirii ajunge si la 30 minute si in lipsa unui indicator de temperatura a uleiului, se poate determina momentul ajungerii la optim urmarind consumul mediu pe computerul de bord. daca se merge doar prin oras, practic niciodata nu se ajunge la punctul optim si apoi ne miram de ce se infunda dpf-ul, de ce pica turbinele si injectoarele, de ce se colmateaza egr-ul, de ce apar depuneri de funingine, de ce scoate fum, pai de asta, ca se foloseste gresit, unde nu e cazul. sper sa priceapa cat mai multa lume ca dieselul este motor de mers la drum lung, il pornesti dimineata si il mai opresti seara dupa 500 km, nu e prin natura lui adaptat pentru fataiala pe cativa km prin oras, care de multe ori se pot face foarte frumos la picior. nu ii plac regimurile tranzitorii, mai ales pornind de la ralanti, pe care le presupune mersul prin oras, pentru ca are piese grele cu inertii mari, el functioneaza cel mai bine si eficient la turatie constanta, la 2000-2200 rpm e cel mai fericit si acolo arderea amestecului carburant se face complet si cel mai curat.

  • PMC, marţi, 23.01.2024 17:03

    Noile motoare Diesel nu mai au probleme de genul asta. Poti merge cu el chiar si iarna si nu se uzeaza nimic. Sunt motoare diesel cu milioanele care merg de zeci de ani fara nicio problema. Nu acelasi lucru se poate spune despre masinutele pe baterii :) Cat despre sofisticaciunea aia, orice individ cu o inteligenta medie realizeaza ca cu cat e mai complicat un sistem, cu atat mai mari sansele sa se defecteze ceva. Si cu cat e mai nou si mai putin testat, inca si mai mari sansele. Hai ca nu poate fi asa greu sa intelegi atata lucru. Dar un Diesel care se vinde deja de zeci de ani in milioane de exemplare, simplu, nu are ce pati. Si chiar daca se defecteaza ceva, e ieftin si usor de reparat. Dar cand vine vorba de motor electric integrat in cutia de viteze si motor-generator si alte asemenea aiureli, normal ca ai toate sansele sa se defecteze, nu e vb ca cel care il foloseste ar fi idiot. Pur si simplu e o tehnologie noua si f sofisticata.

  • Michi, marţi, 23.01.2024 17:46

    Trotinetiștii dau din casă, 10-15 km pe zi fac piciorul frumos și eco. :))))))))) Dieselul ajunge în parametrii de funcționare a doua zi. Același irațional balivernist și-a stricat diesel-ul oprind motorul imediat cum a ajuns la destinație. Mersul supraturat cu motorul rece și apoi subturat, la consum. Și cu toate astea România e full diesel. Dar scrie un trotinetist pe net.

  • Michi, marţi, 23.01.2024 17:48

    Pt. modele similare, se folosește Mitshubishi, rețea de service serioasă.

  • Ulf, marţi, 23.01.2024 18:03

    Daca Sce 65cp e 14.500,peste el fiind tce 90 si tce 100 gpl,n-are cum sa fie doar 16.000 diesel ul

  • @pmc, joi, 25.01.2024 00:07

    tu iti dai seama ca vei trai zeci de ani(poate) fara sa mai vezi vreun diesel nou? cum vei indura asta?

  • Dudu, joi, 25.01.2024 08:34

    @PMC - si cu uzura plamanilor ce facem? Ah, astea noi nu mai sunt asa nasoale si benzinarele cu injectie directa sunt la fel de rele... si totusi cand merg pe jos prin cartier si dau de un euro6d care se plimba sa isi faca regenerarea nici nu mai stiu cu ce sa-mi acopar nasu/gura. Exceptand o benzinara puscata care scoate fum curcubeu pt ca are masina 20 de ani ingrijita pe modelul "las ca merge si asa", nu am simtit niciodata ca ma sufoc cum patesc la majoritatea dieseluriulor. Luati diesel pt oras, macar sa suferim toti.

  • @nsrei, joi, 25.01.2024 09:10

    "Model iconic " ? Adică te închini din când la ea ? Deci viitorul a venit peste noi cu sfânta tablă și cuviosul plastic.

  • @papagal electric, joi, 25.01.2024 20:34

    Orașele sunt pline de diesel. Politicile de mediu au fost folosite în avantajul industriei auto, pentru subvenții. Dacă le-ar fi păsat politrucilor de plămânii cuiva, ITP-ul era deja treabă serioasă. Dar NU E! :)))))))