Consum
Consider că dacă ești genul de om care face multe drumuri extra-urbane, nu ai cum să refuzi un motor diesel. Iar dacă mai aveai vreo urmă de îndoială, lasă-mă să te conving cu cifrele de consum pe care le-am obținut cu Skoda Kodiaq TDI.
În oraș, consumul a fost cuprins între 8 și 8.5 l/100 km, în funcție de cât de aglomerată era jungla urbană. Doar aici vei înregistra astfel de valori, pentru că odată ce ieși afară din oraș, totul se schimbă.
Pe autostradă, cu pilotul automat setat la 130 de km/h, am avut un consum mediu de 6.7, iar pe drum național, cu pilotul automat setat la 90 de km/h, consumul a fost de 4.1 l/100 km. Per total, consumul extraurban a fost de 4.7 l/100 de km, cifră extrem de impresionantă pentru un SUV de familie cu 7 locuri, care cântărește 1.8 tone.
În total, în cele 3 zile petrecute cu Kodiaq, consumul mediu a fost de 7.4 l/100 de km. Cei de la Skoda au declarat un consum mediu total de 6.6 l/100 de km, deci putem spune că practicul nu este așa departe de teoretic.
Desigur, fiind un SUV de segment D, Kodiaq are o mulțime de rivali. Dar, dacă ne concentrăm strict pe această motorizare diesel, observăm că oferta se restrânge destul de mult.
Modelele precum Toyota RAV4 sau Honda CR-V dispar din această discuție, deoarece în 2024 oferă doar motoare pe benzină și sisteme hibrid. Prin urmare, rămânem cu un model înfrățit, adică Volkswagen Tayron, Mazda CX-5 și KIA Sorento.
Volkswagen Tayron este noul model al producătorului din Wolfsburg, încadrat între Tiguan și Touareg. Acesta oferă 7 locuri și este practic fratele geamăn al lui Kodiaq.
Tayron are un consum mediu cuprins între 6.1 și 6.8 l/100 km. Japonezii de la Mazda au declarat pentru versiunea diesel a lui CX-5 un consum de 6.6 l/100 km, iar KIA Sorento oferă un consum mediu declarat cuprins între 7.6 și 7.9 l/100 km.
interesant.am vazut kodiaq si tygon. seat o lasa moarta ca taracco nu se mai face?