Tehnologie
Toyota nu a fost niciodată considerată un vârf de lance atunci când a venit vorba de ecrane, sisteme multimedia sau artificii tehnologice. Japonezii, pragmatici din fire, s-au concentrat mai mult pe partea tehnică a mașinilor. Cu toate acestea, sub presiunea publicului, pare că lucrurile se schimbă.
Eforturile în acest sens sunt evidente. Noul sistem multimedia e afișat pe un ecran de dimensiuni considerate normale în acest moment și cu o rezoluție destul de înaltă. Rata de refresh ar putea fi mai bună, la fel și meniurile sau designul acestora. Modul în care au fost organizate diferitele pagini pare un pic rudimentar și îți va trebui ceva timp să te obișnuiești cu toate submeniurile disponibile.
Sistemul de navigație cu actualizare bazată pe cloud funcționează foarte bine, este precis și cunoaște chiar multe dintre lucrările de infrastructură din București. Predicțiile cu privire la trafic au fost destul de precise, iar semafoarele au fost marcate corect. Dacă ar fi avut și o grafică ceva mai actuală, probabil ar fi fost cel mai bun sistem de navigație testat de mine anul acesta.
Din fericire, vei putea uita de paragrafele de mai sus, grație nelipsitelor sisteme Android Auto și Apple CarPlay. Însă, aici există o sincopă. Deși conectivitatea pentru CarPlay este făcută fără fir, pentru utilizatorii Android, aceasta necesită un cablu de date, conectat la singura priză USB de tip A din mașină. Aceasta este poziționată, nefericit, lângă zona de încărcare wireless de pe consola centrală, ceea ce te forțează să păstrezi capacul ei deschis. Asta strică linia consolei centrale și confortul utilizării cotierei. probabil v-am băgat puțin în ceață. Important e să acordați atenție acestui aspect când mergeți la test.
Cu siguranță, interiorul lui bZ4X ar fi fost perceput și mai tehnologizat dacă volanul de tip manșă ar fi fost implementat, dar momentan trebuie să ne mulțumim cu opțiunea clasică.
Nu v-a placut consumul ridicat de energie, pai normal ca are consum ridicat fiindca e o masina foarte grea, autonomia aia scoasa pe dn cu viteza medie de 66 km/h e lux, in realitate ati vazut si voi ca faceti in jur de 230 de km, penibil, sa dai 60.000 euro sa mergi 200 si ceva de km, se mai mira cineva de ce prefera oamenii termicele?