Motor / Transmisie
Dacă vrei o mașină cu zero emisii și performanțe demne de un supercar, atunci cu siguranță trebuie să optezi pentru versiunea Twin Motor a lui EX30. Primești două motoare electrice, așadar tracțiune integrală, 428 de cai putere și 543 Nm cuplu.
Fiind vorba despre o mașină electrică, cele două valori sunt disponibile instant. Dar, pentru a proteja bateria, probabil, există o mică întârziere din momentul în care apeși pedala de accelerație până la podea și momentul în care capul ți se lipește de tetieră. Dar e ceva aproape insesizabil.
Accelerația este de-a dreptul fulgerătoare, chiar dacă EX30 nu are deloc o masă totală mică. Senzația este mult mai pronunțată de pe scaunul din dreapta, pentru că, nu-i așa, cel care îl ocupă nu are niciun control. Rezultă de aici că am trăit senzațiile și în dreapta. Și nu a fost ușor.
Indiferent de viteza pe care o ai, în momentul în care apeși mai hotărât pedala de accelerație, cifrele se vor succeda foarte rapid. Așadar, depășirile, chiar și pe autostradă, sunt floare la ureche pentru EX30 Twin Motor.
Bateria are o capacitate de 69 kWh și un plin de energie poți parcurge până la 450 de kilometri. Deci cu doar 25 de kilometri mai puțin decât versiunea echipată cu un singur motor electric.
Nu ai moduri de rulare și nici un buton cu ajutorul căruia să reglezi nivelul de regenerare al energiei pierdute la frânare. Tu pui mașină în D, iar calculatoarele fac totul pentru tine.
Nici măcar un buton de pornire/oprire nu ai. Doar urci în mașină, pui selectorul transmisiei în D și pleci liniștit. La fel, când oprești, apeși butonul P de pe selectorul transmisiei și părăsești mașina. Îți ia puțin timp să te obișnuiești, dar apoi totul se întâmplă natural.
M-am uitat la prezentarea video. Deci e o masina foarte mica. E incredibil unde s-a ajuns. Sa ceara cineva 50k Eur pt o asemenea masina cu dimensiuni mai mici decat un Polo e uluitor.