Interior
Dacă ești obișnuit cu interioarele noii generații de modele Volvo, începând cu XC90 și trecând și până la XC60, noul XC40 ți se va părea un model construit după ideea conform căreia așchia nu sare departe de trunchi. Și ai în mare parte dreptate: în XC40 găsești aceeași atmosferă relaxantă și vădit scandinavă indusă de designeri, aceleași linii familiare pe bord, același display central dispus vertical și același instrumentar de bord care înlocuiește ceasurile analog cu un ecran digital de dimensiuni și de rezoluție mari. Ambele disponibile standard încă de la primul nivel de echipare.
Până aici, nimic de comentat. Economy of scale este o treabă de care toți clienții trebuie să profite la maximum: cu cât Volvo comandă mai multe display-ul centrale, cu atât mai ieftine pentru sine, ca producător. Și cu atât mai accesibile pentru clienți. Iar rezultatul e vizibil: aceleași elemente tehnologice care făceau senzație pe XC90 acum trei ani vin astăzi în gama compactă.
Există însă câteva modificări impuse de dimensiunile mai reduse ale mașinii. Prima ar fi faptul că în consola centrală nu mai încap atâtea elemente de control sau spații de depozitare, astfel ce aceasta e adaptată. Butonul de pornire al motorului migrează (cumva logic) în dreapta volanului iar butonul care comandă modurile de rulare (Eco, Comfort, Dynamic, Off-Road și Individual) se mută cam neinspirat în extrema dreaptă a rândului de sub rotativa mare a volumului.
Apar în schimb multe elemente de confort care au o utilitate imediată și pe care mulți dintre ceilalți producători de mașini urbane le evită. În cotieră încape perfect un pachet rectangular de șervețele, iar în fața acesteia avem o clapetă cu acces la un mini-coș de gunoi pentru resturile de la bord. O treabă inteligentă care s-ar putea să devină un argument de vânzări în sine.
Abordarea practică a celor de la Volvo nu se oprește însă aici. XC40 are unele dintre cele mai încăpătoare buzunare de uși pe care le-am văzut vreodată pe o mașină. Oamenii au mutat boxa care de obicei "mănâncă" un sfert din fața portierei și în locul acesteia avem acum un spațiu de depozitare în care intră 7 sticle de 500 de mililitri, de exemplu. Sau un laptop. Sau o geantă de femei. Sau orice alceva merită păstrat la îndemână.
Portbagajul lui XC40 nu e cel mai încăpător din segment (la 460 de litri, este depășit de Evoque, NX și X1), însă impresia pe care ți-o oferă este că oferă îndeajuns de mult spațiu pentru o familie cu un copil. Nu este foarte înalt, dar e lung și lat.
La minusuri aș trece faptul că Volvo a redus - cumva de așteptat - turația pe zona calității materialelor de la bord. Chiar dacă liniile generale sunt asemănătoare cu cele ale fraților mai mari, faptul că vorbim de un model care va avea un preț de pornire mult mai coborât odată cu lansarea motoarelor entry-level se vede în anumite zone. E adevărat că în general vorbim despre zonele mai puțin accesibile și pe care nu ajungi des cu mâna, pentru că inserțiile de la interior și planșa de deasupra bordului sunt în continuare de calitate percepută ridicată. Dar avem un plastic "de duzină" în cadrul butoanelor de pe volan, de exemplu, material regăsit și în jurul satelitului de comandă al volumului de sub display-ul central.
În rest, scaunele sunt confortabile și-și păstrează designul Volvo oferit mai ales de tetierele tipice, aeratoarele par grefate direct de pe frații mai mari, cu tot cu feeling-ul de calitate ridicate pe care ți-l oferă, iar pe versiunile superioare R-Design poți comanda inserturi de tapițerie colorată. Noi am testat o mașină cu "mochetă" portocalie, de exemplu. N-a fost neapărat pe gustul meu, dar probabil că se vor găsi destui fani ai nuanțelor aprinse care să aprecieze un grad mai apăsat de personalizare interioară.
Un + pt AM înainte de toate, fiindcă a testat o versiune pe benzină întâi. Alt plus merită și sino-scandinavii de la Volvo pentru păstrarea liniei tradiționale a mărcii - confort dublat de siguranță maximă, suplimentate cu fiabilitatea confirmată statistic și o doză de sportivitate-n cazul T5-ului, fie ea și una relativă. Și designul are accente originale, chiar dacă din unele unghiuri aduce binișor a... Suzuki Ignis (susțin asta cu riscul să-ncasez tone de pălmuțe roșii. :-)) Trecînd și la minusuri totuși - că are și d-astea -, prețul calchiat pe al nemțoaicelor similare nu-i vreo surpriză, la fel nici tricilindrii variantelor viitoare ceva mai accesibile - nu însă și pentru prăpădiți ca mine, clar. ...Pentru care tot Ignis-ul (4x4) ar rămîne soluția (nu-s fan SUV, dar dacă m-oi pensiona undeva pe coclauri... ?!) Sau cel mult un Duster 1.2 TCe 4x4 - ori poate un 1.3 TCe pînă atunci.