Motor / Transmisie
Mild-hybrid este denumirea pe care din ce în ce mai mulți clienți o vor auzi atunci când trec pragul showroom-urilor. "Are mild-hybrid". Acest sistem reprezintă una dintre cele mai simple forme de electrificare. Acest tip de hibrid folosește un pachet de baterii cu o capacitate redusă care înmagazinează energia recuperată la frânare și care poate asista motorul termic în anumite condiții. Avantajul unui mild-hybrid este faptul că motorul termic (indiferent că vorbim despre diesel sau benzină) este asistat electric la pornirea de pe loc, ceea ce se traduce prin mici îmbunătățiri la nivelul consumului. De asemenea, sistemul mild-hybrid poate susține sistemele care consumă energie la interior (climatizare, sistem multimedia, etc), astfel încât motorul cu ardere internă să rămână oprit pentru cât mai mult timp.
Pe spatele modelului testat a stat scris cu litere mari B5, ceea ce înseamnă, în cazul nostru, că sub capota SUV-ului de clasă mare se află motorul diesel de 2.0 litri susținut de un sistem mild-hybrid. Motorul cu patru cilindri produce 235 de cai putere la 4.000 rpm (cu 10 CP mai mult comparativ cu vechea versiune D5). Cuplul motor anunțat de producătorul suedez este de 480 Nm (+10 Nm față de vechiul D5), valoare disponibilă între 1.750 și 2.250 rpm.
La o primă vedere, cei 235 de cai putere par în inferioritate dacă luăm în calcul faptul că vorbim despre un SUV cu masa de peste 2.1 tone. Iar această senzație o să-ți rămână pe vârful piciorului drept chiar și după ce vei coborî din XC90 facelift B5. Per total, motorul diesel este elastic, se mișcă binișor în regim urban, însă pentru sprinturile care încep de la 90 km/h vei simți nevoia acută de ceva mai multe resurse.
Am simțit că această mișcare greoaie a SUV-ului pare să nu fie cauzată neapărat de lipsa resurselor, ci mai mult de modul în care acestea sunt gestionate de transmisia automată cu opt rapoarte. În momentul kickdown-ului vor exista câteva fracțiuni bune de secundă până să primești cu adevărat un răspuns din partea motorului diesel. Transmisia schimbă plăcut, dar de câteva ori am prins-o în offside (destul de indecisă) în momentul retrogradării.
Sunetul motorului diesel își face și el simțită prezența la nivelul habitaculul, însă după ce acul digital al turometrului va trece binișor de 3.000 rpm.
Greu de găsit defecte maşinii -- poate doar că nu-i livrată c-un garaj pe măsură la 5 x 2 m?! Na că uitasem -- amatorii de XC90 au de obicei două, sau cel puţin unul acasă şi-un loc de parcare rezervat la job. Nu-i invidiez oricum, că le-ar trebui prin oraş şi-o coloană oficială. :-) Deducţia că nu-i de mine fiind lămurită, aştept un test-drive c-un 4x4... ceva mai mic :-P la 3,48 m lungime: Suzuki Jimny, dacă tot văz c-a fost lansat şi la noi, c-un preţ nu tocmai astronomic (de la 17.260 euro versiunea de bază GL Allgrip, dar bine echipată.)