Consum
În fișa tehnică a lui Volvo XC90 facelift B5, oficialii producătorului suedez au trecut o valoare cuprinsă între 6.4 și 7.5 litri/100 de kilometri (conform ciclului de testare WLTP). Conform NEDC, consumul mediu anunțat de producător este de 6 litri/100 de kilometri.
Pe parcursul celor 800 de kilometri rulați împreună cu XC90 facelift B5, motorul diesel s-a mulțumit cu un consum mediu de 8 litri/100 de kilometri. Menționez că peste 550 de kilometri au fost rulați fie în regim de autostradă, fie în regim de drumuri naționale, cu câteva momente în care mi-am permis să deranjez spiritul liniștit al lui XC90 cu o serie de viraje abordate mai rapid.
În oraș, SUV-ul de clasă mare pregătit de suedezi se mulțumește cu puțin peste 10 litri de motorină la 100 de kilometri parcurși. Cele 2.1 tone nu sunt ușor de urnit, mai ales într-un trafic sufocat, așa cum este cel din București.
Segmentul din care face parte XC90 este unul puternic disputat: Q7, X5, GLE și Discovery sunt modelele care vor să atragă clienții de partea lor. În materie de consum, cel mai frugal este noul X5 în versiunea xDrive25d (2.0 litri, 231 de cai putere și 450 Nm) cu doar 5.6 litri/100 de kilometri (regim NEDC). În rest, toți ceilalți rivali amintiți anterior propun valori teoretice mai mari decât cele trecute de Volvo în fișa tehnică a lui XC90 facelift B5.
Greu de găsit defecte maşinii -- poate doar că nu-i livrată c-un garaj pe măsură la 5 x 2 m?! Na că uitasem -- amatorii de XC90 au de obicei două, sau cel puţin unul acasă şi-un loc de parcare rezervat la job. Nu-i invidiez oricum, că le-ar trebui prin oraş şi-o coloană oficială. :-) Deducţia că nu-i de mine fiind lămurită, aştept un test-drive c-un 4x4... ceva mai mic :-P la 3,48 m lungime: Suzuki Jimny, dacă tot văz c-a fost lansat şi la noi, c-un preţ nu tocmai astronomic (de la 17.260 euro versiunea de bază GL Allgrip, dar bine echipată.)