Design
De afară, ochiul antrenat va observa imediat elementele diferite pe caroseria lui GR Yaris. În primul rând, dacă ai un Yaris deja, te vei întreba unde au dispărut două uși. Ei bine, cei de la Toyota au spus de la început că nu vor o mașină practică, ci una de performanță. Astfel, ușile spate au fost scoase din peisaj pentru a reduce greutatea, dar și pentru a îmbunătăți rezistența structurală a mașinii.
Partea frontală este dominată de o bară față cu o deschidere de-a dreptul uriașă pentru a putea acomoda, în centru, un intercooler serios pentru motorul de sub capotă. De altfel, în comunicatul oficial se arată că, pe modelul GR, cei de la Toyota au păstrat doar farurile și capacele oglinzilor de modelului „normal”. Capota, ușile și hayonul sunt făcute din aluminiu, în timp ce restul panourilor mașinii sunt dintr-un polimer special, foarte ușor. Plafonul este făcut din fibră de carbon, iar partea din spate este mult mai lată decât pe un Yaris non-GR.
Aici, dacă te apleci un pic asupra situației, s-ar putea să observi că toată puntea spate e diferită, aceasta fiind împrumutată de la Corolla, pentru mai mult control pe viraje. Tot în partea din spate s-ar putea să-ți atragă atenția cele două țevi de eșapament sau difuzorul dintre ele.
Roțile de 18 inch și frânele din spatele lor completează un pachet pe cât de agresiv, pe atât de funcțional.
Interesanta masinuta, singurul impediment mi se pare pretul, e clar ca e strict pentru pasionatii marcii si al genului.