Volkswagen Tiguan facelift

Motor / Transmisie

4.0

Tiguan CityScape este oferit în compania a trei motorizări TDI şi a patru motorizări TSI. Exemplarul testat de noi beneficia de motorizare 2.0 TDI de 140 CP, cuplată unei transmisii DSG cu şapte trepte. Motorizarea 2.0 TDI Euro 5 din gama Volkswagen a ajuns de mult la maturitate și are deja înlocuitor, fiind oferită în gama Passat într-o formulă complet nouă, un Clean Diesel Euro 6 care asigură o plajă de putere net superioară propulsorului care îl precedă. Așadar, acestui motor îi vine greu să ajungă între premianții segmentului, dar oferă în continuare un nivel de putere suficient pentru utilizatorul obișnuit, 140 CP și 320 Nm fiind rezonabili pentru un SUV compact, mai ales când vorbim despre dimensiunile lui Tiguan, ceva mai mici decât ale rivalilor.

Transmisia DSG își face treaba cu desăvârșire. Schimbările de treaptă sunt, la fel ca la orice DSG întâlnit până acum, foarte line, iar transmisia operează într-un regim de condus economic în modul D. Trecerea pe S permite rularea la o turație superioară şi asigură un comportament mai sportiv fără să fie necesară accesarea modului manual, care funcționează de asemenea conform așteptărilor, cât timp nu soliciți vreo treaptă inferioară când te apropii de partea superioară a plajei de turații.

Reprizele asigurate sunt corecte pentru nivelul de putere din dotare în compania unei transmisii automate, cu toate că au fost momente când am fi dorit 150 CP sau chiar și ceva mai mult. Răspunsul la kickdown este prompt și eficient, dar e o limită la cât poți face când ai un SUV, fie el și compact, cu 140 CP în dotare. Vestea bună este că oferta include și un diesel mai puternic, de 170 CP, care ar trebui să satisfacă și exigențele celor mai dornici de dinamism. Aşteptările sunt justificate în cazul lui Tiguan CityScape, din moment ce mașina vine în standard cu suspensie sport și jante din aliaj de 18 inch.

În materie de rafinament și silențiozitate, vibrațiile motorizării sunt estompate bine în aproape toate momentele rulării, inclusiv atunci când motorul este oprit și pornit la loc. Unitatea se face auzită subtil în habitaclu după ce trecem de 3.000-3.500 de rotații pe minut, dar nu vorbim despre ceva îngrijorător, ci de un fapt normal.

  • @MNB, joi, 13.11.2014 14:04

    Frumoasa cabana...unde este situata?

  • rotila, joi, 13.11.2014 14:52

    @ autom. err. noul kuga 2.0 D 150 hp 4x4 promite un consum mediu de 5.4 l. manual si 5,2 automata. Tiguan este cel mai pagubos

  • Sak, joi, 13.11.2014 14:53

    Nu v-a placut: "Modelul urmează să primească un înlocuitor cu o platformă MQB, care va avea specificaţii superioare". De altfel, cred ca e singurul model al unui constructor care va primi inlocuitor cu specificatii superioare. Credeam ca numai eu cred ca asta este rau. Am urat intotdeauna masinile, caruta bunicii cu "inima" dintr-o teava groasa si roti de lemn era preferata mea. Cand am aflat ca pune roti cu cauciucuri am trecut-o pe lista cu manute rosii in jos. Sau... trebuia sa scrieti ceva ca sa fie egala coloana cu cea din stanga?

  • Sebastian, joi, 13.11.2014 14:57

    @MNB Cabana este în zona Cheile Grădiştei. @rotila Corect. Datele noastre nu erau actualizate în cazul versiunii respective a lui Kuga, dar situaţia a fost remediată. Mulţumim pentru sesizare. @Sak Faptul că vine o nouă generaţie pentru Tiguan este un lucru negativ când testezi maşina la trei ani de la lansarea facelift-ului. Înseamnă că mai există un an sau doi de comercializare a versiunii actuale, după care vine un înlocuitor îmbunătăţit semnificativ. Nu este un dezavantaj major, dar când ştii că vine peste un an sau doi pe piaţă o versiune complet nouă, ori o aştepţi, ori cumperi altceva.

  • lorinczi.thomas, joi, 13.11.2014 14:57

    Modificati repede ca o luati pe aratura, ce argument negativ e asta??? "Modelul urmează să primească un înlocuitor cu o platformă MQB, care va avea specificaţii superioare"

  • zbungee, joi, 13.11.2014 15:12

    Ceva cifre comparative cu Kia Sportage 2014 2.0 CRDI AWD 184CP? Am vazut ca nu s-a facut un drive test pe el si eram curios daca aveti date.

  • eee, joi, 13.11.2014 15:49

    Lasati-ma sa vad daca am inteles: Hyundai ix35 are un motor cu 50 de cai mai puternic, are mai multe dotari, la un pret mai mic ... si nu il includem in comparatie? Adica nu il depunctam pe Tiguan ca e slab motorizat, are dotari putine pentru pretul lui, ci nu includem un rival direct pentru ca e prea puternic? Nu inteleg logica voastra, sincer, eu exact asta estept de la o publicatie auto, sa imi spuna ce se merita si ce nu se merita intr-un segment de piata. Adica daca eu vreau sa cumpar un suv de asta mic, sa ma uit la review-uri si sa vad: uite omule, la 30 000 de euro trebuie sa fii nebun sa iei un tiguan, ia un ix35 ca primesti 50 de cp in plus si iesi cu 3000 de euro mai ieftin! Macar la pret sa comparati daca nu aveti un test drive cu modelul respectiv.

  • Sebastian, joi, 13.11.2014 16:00

    @eee Versiunea de 184 CP a lui Hyundai ix35 se luptă cu versiunea de 177 CP a lui Tiguan, cum este cea din link: http://www.automarket.ro/masini-noi/volkswagen/tiguan-facelift-2011-prezent-20-tdi-177cp-sport-style-bmt-dsg-4mot-108298/specificatii.html . Comparaţia cu ix35 este prezentă la capitolul ”Preţ”, cu link pe modelul de la Hyundai, unde este precizat fix acest aspect. @zbungee Versiunea lui Sportage despre care ne întrebi nu există în oferta Kia România, cel puţin nu pe portalul lor oficial. ( http://awesomescreenshot.com/0953uf8d7a )

  • Suleyman Cunoscatoru, joi, 13.11.2014 17:02

    Mi se pare atat de plictisitor acest model, chiar urat. Ciudat, daca stau si ma gandesc ca la lansare, imi placea enorm versiunea Track&Field 2.0TDI 170CP si 2.0TSI. Astept noul model.

  • mog, joi, 13.11.2014 17:15

    Sebastian, cum sa nu existe Sportage 2.0 diesel 184 cp si transmisie automata. Verificati informatiile va rog. Am fost la test drive cu el.

  • Sebastian, joi, 13.11.2014 17:54

    @mog Versiunea despre care ne întrebi nu este regăsită cu date tehnice complete pe portalul de presă internaţional al mărcii Kia şi nici pe site-ul Kia România. Figurează doar în configuratorul lor drept opţiune motorizarea de 184 CP, dar datele tehnice afişate sunt în continuare cele ale motorului de 136 CP. În lipsa acestor informaţii, nu avem cum să le comparăm.

  • lorinczi.thomas, joi, 13.11.2014 19:43

    Nici ce ati inlocuit nu e calumea. Serios, nu mai stiti ca argument negativ sa dati???

  • vianu, joi, 13.11.2014 21:29

    mie mi-ar place... mi-ar place sa nu dau banii pe ea.

  • mog, vineri, 14.11.2014 10:49

    motorul de 184 si cutia automata, sunt optionale, intradevar la Sportage. dar au avut pe o perioada limitata de cateva luni, asta vara, o echipare speciala care a avut si cele 2 optiuni, standard.

  • @vianu, sâmbătă, 15.11.2014 20:36

    mai bine "ti-ar place" limba romana.

  • vianu, duminică, 16.11.2014 08:30

    @no-name......iar mie mi-ar placea sa fii on-topic off-topic...la un articol mai vechi unul dintre colegi vorbea de "ming(i)ea". Am avut bunul simt sa inteleg ca e un "defect" de vorbire, de regionalism,etc... Tu, @no-name, ce parere ai despre...Tiguan?

  • @vianu, luni, 17.11.2014 14:26

    Imi place foarte mult Tiguan, mi se pare echilibrat ca design, cutia DSG e fenomenala, insa nu am buget de 34.000 de coco sa dau pe o masina. Bugetul meu e de 15-20.000. Visez la un Kuga "de showroom" cu Powershift si 2-3 ani vechime la un pret de 23.000.