Consum

4.0

Dacă vrei să ai bateria mare, cu o capacitate de 69 kWh, poți alege versiunea Long Range cu roți motoare pe puntea spate sau versiunea de performanță AWD, cum am testat noi. Prin urmare, versiunea noastră a venit cu o autonomie ceva mai mică, adică 425 kilometri.

Consumul mediu declarat de producător este de 16.7 kWh/100 km, iar puterea de încărcare maximă la o priză rapidă de tip DC este de 150 kW. Prin urmare, ai nevoie de mai puțin de 30 de minute pentru a încărca mașina de la 10 la 80%.

După cele 3 zile petrecute cu mașina, consumul mediu a fost undeva la 22.5 kWh/100 km, dar trebuie să recunosc că nici nu am menajat mașina. Când am putut, în limitele legale desigur, m-am jucat cu accelerația, pentru că X este un vehicul distractiv. Totodată, temperaturile scăzute din această perioadă și-au spus cuvântul.

Mașini cu același nivel de performanță, asemănătoare ca nivel de lux și preț, nu găsești foarte multe. Dar am reușit să întocmim o listă cu 3 rivali.

Așadar, Alfa Romeo Junior Veloce oferă o baterie de 54 kWh care asigură o autonomie de aproximativ 330 kilometri. Consumul oficial este de 18.2 kWh/100 km, iar puterea maximă de încărcare ajunge la 100 kW.

Skoda Elroq vRS oferă o baterie de 84 kWh care asigură o autonomie de 572 kilometri. Modelul cehilor se poate încărca la o priză rapidă de tip DC cu o putere de până la 185 kW, iar consumul mediu declarat este de 16.2 kWh/100 km.

MG 4 XPOWER vine cu o baterie de 64 kWh, iar asta înseamnă că ai o autonomie de 384 kilometri. Consumul mediu declarat este de 19 kWh/100 km, iar puterea maximă de încărcare este de 140 kW.

  • perfect, joi, 07.05.2026 14:16

    cred ca merita 5 nu 4.5

  • O dilemă moderată, joi, 07.05.2026 14:23

    Acesta este noul playboy al şoselelor patriei?

  • aha, joi, 07.05.2026 15:19

    @perfect: Chiar 6, nu 5.