Porsche Boxster - aceasta este noua generaţie
Porsche a publicat astăzi primele imagini oficiale ale noului Boxster, ajuns deja la a treia generaţie. Modelul vine cu o structură din aluminiu, un design proaspăt şi motoare mai puternice.
Nici nu s-a uscat bine cerneala pe articolele cu cele mai noi premiere de la Detroit, că Porsche vine cu o surpriză pentru fanii săi. Programat să îşi facă apariţia pe podiumul elveţian al Salonului Auto de la Geneva, noua generaţie Boxster este prezentată deja într-un comunicat oficial.
Modelul cu două locuri, ajuns deja la a treia generaţie, după debutul său în 1996, şi-a propus să aducă publicului, pe lângă evoluţiile tehnologice, şi un design ceva mai atractiv.
Structură din aluminiu şi interiorul lui 911
Liniile caroseriei împrumută filosofia conceptului 918 Spyder, folosind un set de blocuri optice noi, un profil ceva mai musculos şi un posterior agresiv, cu un eleron fals proeminent. Nu lipseşte nici priza de aer laterală, deja o trăsătură de design specifică Porsche.
La interior, habitaclul fratelui mai mare Porsche 911, a servit drept sursă de inspiraţie. Comenzile centrale au fost repoziţionate, iar în mijlocul planşei de bord a fost instalat un nou ecran LCD pentru sistemul multimedia.
Sub designul proaspăt şi atrăgător se ascunde o maşină cu un ampatament mai mare şi un ecartament îmbunătăţit. Structura clasică din oţel a fost înlocuită cu una din aluminiu, care îi permite sportivei să se laude cu câteva kilograme în minus. Acoperişul a fost automatizat şi beneficiază acum de un sistem eficient de rabatare.
Motoare mai puternice
Deşi s-a vorbit multă vreme despre introducerea unui nou motor cu patru cilindri, Porsche nu a căzut pradă tentaţiei de a-şi reduce dramatic media de emisii. A preferat în schimb să îmbunătăţească motorizările deja existente. Vechiul motor boxer, de 2.9 litri, are acum o cilindree mai mică, de 2.7 litri, însă oferă cu 10 cai în plus, adică 265 de cai putere. Aportul favorizează acceleraţia de la 0 la 100 de km/h, care se face în doar 5.7 secunde.
Versiunea de top, Boxster S, vine cu acelaşi motor de 3.4 litri, echipat cu injecţie directă şi 5 cai în plus. Cu 315 cai putere la pachet , modelul german accelerează de la 0 la 100 de km/h în doar 5 secunde.
Consum de 7.7 litri/100 km
Pentru ambele versiuni de motorizare, Porsche oferă în echiparea standard cutia manuală cu şase rapoarte şi opţional celebra transmisie automată PDK cu şapte trepte. Acestea ajută la obţinerea unui consum mediu de 7.7 litri pentru Boxster şi 8 litri/100 km pentru Boxster S.
Ca şi în cazul lui 911, Porsche oferă un pachet Sport Chrono, un diferenţial cu alunecare limitată şi sistemul Porsche Torque Vectoring.
Data lansării pe piaţa europeană a fost fixată pentru primăvara acestui an.
Porsche pastreaza simplitatea si conservatorismul designului, dar cred ca s-au orientat putin si spre filosofia de design italiana. Partea frontala spune clar acest lucru.